Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Import de inflaţie

Publicat in Adevarul, joi 13 iulie 2006 ·

se vând tot mai bine. Uitându-te pe lista cu produse pe care România le-a adus de afară în ultimii ani găseşti praz, miere, brânză de oaie, păstrăvi, zarzări, cireşe, căpşune sau se vând tot mai bine. Uitându-te pe lista cu produse pe care România le-a adus de afară în ultimii ani găseşti praz, miere, brânză de oaie, păstrăvi, zarzări, cireşe, căpşune sau compot de corcoduşe. Aşa se face că ne-am pomenit, pentru prima oară, cu o inflaţie care a crescut vara, nu din cauză că s-ar fi scumpit gazul sau lumina, ci pentru că importatorii au crescut preţurile fructelor şi trufandalelor. O inflaţie generată exclusiv de mărfurile din import. Venită de pe-aiurea, aceasta se comportă ca una de-a noastră, gata să încurce toate socotelile în economie. Scumpirea mărfurilor generează nevoia de a creşte salariile; creşterea salariilor nefiind suficientă, românii apelează la împrumuturi; împrumuturile sunt ca un drog, ducând la beţia puterii… de cumpărare; pe această putere de cumpărare, umflată cu credite, se bazează comercianţii, atunci când scumpesc mărfurile. În fine, în lupta cu scumpirile, Banca Naţională aplică măsuri drastice împotriva creditării peste limită. Iar bancherii scumpesc creditele.Cum am ajuns să importăm inflaţie odată cu mărfurile străine e o poveste lungă şi tristă, care demonstrează falimentul agriculturii româneşti. S-a văzut că muncitorii lucrau în fabrici depăşite, care nu aveau cum să producă altceva decât mărfuri proaste şi scumpe. Fără investiţii străine, industria nu a performat.În ultimii ani, ţăranii au cultivat legume şi fructe mai mult pentru a-şi îndestula propria familie şi rudele de la oraş. Investitori nu au venit, aşa că, din cauza tehnologiilor rudimentare, preţurile româneşti de producţie sunt deja mai mari decât preţurile afişate la tarabă de importatori. Piersicile din Grecia sunt mai ieftine decât cele din România şi pentru că, lângă Ac

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum o ora
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

Știri Constanța azi Accident aviatic grav pe Aeroportul Tuzla! Parașutist inconștient după aterizare

Ziua Constanta acum 59 minute
Un accident aviatic grav a avut loc astăzi, 12 iulie, la Aeroportul Tuzla, unde un parașutist a fost găsit inconștient după aterizare. La fața locului au fost solicitate o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) și un elicopter SMURD Est

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum 2 ore
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

UPDATE - Donald Trump anunţă tarife vamale de 30% pentru UE, faţă de 10% în prezent: „Am decis să mergem mai departe” / Reacţia Comisiei Europene

News.ro acum o ora
Donald Trump a anunţat tarife de 30% la mărfurile din Uniunea Europeană, potrivit Reuters. Bruxelles-ul şi Washingtonul erau în curs de negociere a unui acord comercial pe această temă. Preşedintele SUA a declarat că a „decis să meargă mai departe”.

Primar condamnat la închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor

HotNews acum 2 ore
Primarul comunei Ciorani din județul Prahova, Marin Voicu, a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor locale din 2020, iar instanța de fond a stabilit că pedeapsa va fi executată în regim de detenție, potrivit

VIDEO Imagini cu Ilie Bolojan care strânge gunoaiele lăsate în urmă de colegii săi, la Congresul PNL

HotNews acum 2 ore
În timp ce liberalii votează noua conducere a partidului, Ilie Bolojan adună pliantele și sticlele lăsate de liberali în Sala Unirii a Palatul Parlamentului, unde are loc Congresul PNL. Ilie Bolojan s-a apucat să strângă gunoaiele lăsate în urmă de

METEO Cod portocaliu de grindină, ploi şi vânt în trei judeţe

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o avertizare nowcasting Cod portocaliu de grindină, averse torenţiale, descărcări electrice şi vânt, valabilă în ora următoare, în local

Victor Negrescu:”Propun să existe un al patrulea pachet de MĂSURI axat pe simplificare și accesarea oportunităților europene”

Gandul acum 2 ore
Victor Negrescu propune un al patrulea pachet de măsuri axat pe simplificare și accesarea oportunităților europene. Acesta consideră că România are nevoie de un stat puternic, eficient și modernizat. „România are nevoie de un stat puternic, dar efic

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum 5 ore
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/35°
lun.

23°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

27°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/32°
lun.

19°/36°
mar.

19°/33°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

16°/30°
lun.

19°/33°
mar.

21°/31°
Timisoara
acum

28°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/36°
lun.

20°/37°
mar.

21°/36°