Antologia poeziei româneşti la zid (proiect realizat de Ion Barbu), Editura Polirom, 2006.
La un an de la "evenimente", cînd antologia celor 153 de poeziduri tocmai a intrat în librăriile, bibliotecile (publice şi private) ale oraşului Petrila, autorii (poeţi consacraţi sau actori care "au dat-o la vopsea") îşi împart gloria cu organele locale vigilente: presa, poliţia, primăria, consiliul local (prefectura ce-o fi făcînd?). Să recunoaştem aşadar: fără vigilenţa presei locale, care a depistat, prin vocea unei jurnaliste cu nostalgia Republicii de la Ploieşti, "urme de ritualuri satanice ale unor fanatici în libertate" care au transformat bucolicul oraş Petrila în "vad bun pentru isteriile unor indivizi bolnavi", fără autosesizarea poliţiei, care a trimis (cu maxi-taxiul, din lipsă de carburant) un echipaj acasă la Ion Barbu, şi fără bidineaua, de mult încremenită în vopsea, a autorităţilor locale, antologia murală coordonată de avertizatul, "ridicatul", utopicul Ion Barbu n-ar fi avut impactul pe care l-a avut. Cum ar fi fost dacă reprezentanţii locali ai cîinilor (şi căţelelor) de pază ai democraţiei în Petrila ("Don Primarele Păducel, Don Viceprimarele Răscolean" şi întreaga poliţie) ar fi ieşit dimineaţa prin tîrg recitînd versurile scrise pe case, blocuri, discoteci, ceasornicării, containere, staţii de autobuz şi ziduri de cimitire? Dacă, la prînz, aceiaşi ar fi organizat o lansare solemnă şi itinerantă în care infractorii (la Legea 61/1991) ar fi vorbit despre propriile infracţiuni (graffiti-urile apărute peste noapte) şi modelele lor celebre (peşterile de la Lascaux sau Altamira, metroul newyorkez), citînd din Religia graffiti-urilor de Norman Mailer şi Manual pentru popor de Ruxandra Cesereanu? Cum ar fi fost dacă totul s-ar fi încheiat printr-o chermeză ecumenică, cu pupături sau (din lipsă de hoteluri) cu "Ura şi la gară!"? S-ar fi dus naibii toat
