Gheorghe Craciun este un scriitor roman contemporan. intr-o lume cultural-scriitoriceasca puternic divizata (divinizata) si polarizata (ignorata) in functie de aderente sau expulzari, de conflicte reale sau imaginare amplificate de echipele de interventie rapida ale sus-tinatorilor vesnic in alerta polemica, intr-un timp al izolarilor fortuite si ierarhizarilor de tot felul, in functie de oportunisme si oportunitati valorificate sau mai putin, Gheorghe Craciun (n. 1950) este un autor care aduce rafinamentul scriiturii, rigoarea compozitiei narative si temeinicia bibliotecii la un nivel de unde, deja, putem vorbi de „mare literatura“.
- „Real-literature“ ca „Realpolitik“: Gheorghe Craciun
Sa ne explicam. Scriitorul si arta lui. De a trai. De a scrie. „Ich bin“, eu sint, si „Ich schreibe“, eu scriu. Faptul de-a-se-scrie-si-descrie. Istoria mare a lumii din jur si istoria mica a propriei fiinte, din si in sine. Cu capul si trupul lui, nu stim bine cine/care stie mai multe. A scrie ca a respira, golul si plinul, pulsul inimii, lumii. A scrie ca destin, ca obligatie, ca ambitie, ca justificare existentiala sau capatuiala sociala. Scrisul ca putere, exorcism, orgasm scriptural si impotenta orala. Scrisul ca rostire, vorbire, poliloghie. Poli-logos si filo-logos. „Logophiles“. A scrie ca satisfactie. Ca sfirsit de partida. Se poate oricum. Pe alese. Marea literatura, acel sentiment al lui Radu Petrescu cu „viritul degetului in eternitate“. Ce a mai ramas din literatura, din scris, dupa ce s-a scris totul si se tot scrie in continuare, cu si fara credinta, dar cu aceeasi indirjire.
Ce? Cum? La ce bun, la ce „boom“?
In cazul lui Gheorghe Craciun se desface trupul ca o carte, o carte transformata in foi volante. Trupul stie mai mult. Fals jurnal la Pupa russa (1993-2000), aparut recent la Editura Paralela 45, contine trei caiete; dupa cul
