Dupa 1990, ca sa ne limitam la istoria recenta, cine spunea schisma spunea Ardeal. Sigur, schisma poate insemna nuantare.

Orice analiza e, pana la urma, o schisma. Dar, dupa cat se pare, sintezele, operatiunile acelea mentale care aduna diferentele ca puii de gaina sub aceeasi closca, intarzie.

"Schisma originara" - ca sa folosim un termen mai pompos - e cea dintre romani si unguri. Se stie ce a rezultat din ea in 1990 la Targu-Mures: capete sparte, ochi scosi si multa rusine de ambele parti.

A urmat schisma pe autonomia Tinutului Secuiesc: se va declara sau nu autonomia teritoriala era intrebarea ce strabatea tara in lung si-n lat. Saptamanile din urma, foarte activa a fost "schisma universitara".

Un "grup de initiativa" maghiar - un fel de "bratul scolit al lui Tokes", s-a manifestat cu mare entuziasm si suparare pe marginea aceleiasi teme, mutata in cadrul universitar: ruperea in doua, pe criterii pur etnice, a Universitatii "Babes-Bolyai" din Cluj, ca prea se instaurase acolo multiculturalismul!

Toate motivele enumerate mai sus apar si dispar cu o anume periodicitate. S-ar putea chiar infiinta o casa de moda a schismelor. Iata insa ca a venit vremea sa se activeze un alt razboi traditional ardelenesc, cel dintre romanii ortodocsi si romanii greco-catolici. Imi scapa legile care guverneaza periodicitatea temelor de acest gen. Istoria e atat de cunoscuta, ca nu are rost sa o recapitulam.

O istorie cunoscuta e o istorie care face victime. Asta a facut: de la episcopii martiri, de ambele parti, la oameni de rand, de la biserici daramate la biserici umilite. Au trecut 16 ani de la revolutie, si relatiile intre cele doua biserici romanesti nu s-au imbunatatit in mod esential.

Toate puterile postdecembriste au cautat sa traga foloase din neintelegerile dintre Biserica Ortodoxa si Biserica