M-am întrebat, imediat după lectura romanului O vară de răscruce (traducere de Antoaneta Ralian, Editura Polirom, 2006), de ce a evitat Truman Capote să-l publice, nu doar ca primă carte, dar chiar şi mai tîrziu, cînd notorietatea i-ar fi putut lesne adjudeca şi capriciul acestei mici perle gratuite. E limpede că viitorul experimentator al "romanului fără ficţiune", care îşi dorise şi intrarea în literatură cu altceva, mult mai spectaculos, a rămas fidel baremului autoimpus. Simţind, probabil, că, între furia faulkneriană şi fronda beatnicilor din deceniul şase, love-story-ul lui newyorkez nu depăşea - prin trepidaţie, subiect, tipologie sau limbaj (şi el, vag argotic), toate nonviolente, nu îndestul de "tari" - schematismul eternei parabole a iluziei şi eşecului, monotonia "anonimatului cuviincios", aidoma celui în care e învăluit, de pildă, în ochii îndrăgostitei Grady McNeil, mobilierul din locuinţa modestă a familiei lui Clyde Manzer. Şi totuşi, tragica poveste de dragoste pe care şi-o mitologizează adolescenta de numai 17 ani, fiica mezină a unui bogat om de afaceri de pe Fifth Avenue, în acea primă (şi ultimă) vară, în care decide să nu-şi mai însoţească părinţii în vacanţă, la Paris, pentru a rămîne în New York, alături de iubitul ei secret, farmecă orice cititor. Adusă pe lume ca substitut al unui frate născut mort, al cărui nume îl şi poartă, odată cu vinovăţia existenţei ei frauduloase, Grady e predestinată, din resentiment, prototipului individualist, inadaptat şi autoritar. Pulsînd de o "vigoare sălbatică", cu tentaţia escapadelor iniţiatice pe Broadway, vrăjită de izul letal al oraşului ce pare intrat în comă, bovarica, excentrica şi exaltata aventurieră, a cărei senzitivitate sufocantă nu mai poate fi strunită decît prin excesul de viteză al Buick-ului ei, va imprima, brusc, o altă turaţie pînă şi timpului ontologic. Căci Clyde Manzer, tînărul lucr