părinţii lor şi daţi în plasament temporar unor rude, până când părinţii lor vor reuşi să-şi refacă locuinţele.În schimbul găzduirii copiilor sinistraţi, familiile care-i primesc vor părinţii lor şi daţi în plasament temporar unor rude, până când părinţii lor vor reuşi să-şi refacă locuinţele.
În schimbul găzduirii copiilor sinistraţi, familiile care-i primesc vor obţine de la stat ajutoare financiare, ce pot oscila între 80 şi 120 de lei. Cea mai gravă situaţie este cea a unui copil de un an şi jumătate, pe care familia nu mai poate să-l îngrijească fiindcă a rămas fără casă şi nu are alte surse de venit. El a fost dat în plasament unui asistent maternal profesionist, familia având posibilitatea să-l viziteze de câte ori doreşte. Scoaterea copiilor dintr-un mediu în care părinţii nu se puteau ocupa de ei din cauza problemelor cu care se confruntă a fost decisă de specialiştii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Bistriţa-Năsăud, în urma unor anchete făcute la faţa locului, informează Mediafax. "Noi sperăm ca aceşti copii să stea cât mai puţin departe de familiile lor, dar, din păcate, nu depinde de noi să decidem acest lucru. Periodic vom face anchete sociale şi vom lua hotărâri legate de soarta acestor copii pentru care am încercat să găsim cele mai bune condiţii", a declarat Marin Rus, directorul DGASPC.
Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, instituţie care funcţionează pe lângă Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, a încercat să-i ajute şi pe adulţii din Târlişua, cu îmbrăcăminte, încălţăminte şi saltele de dormit, toate fiind donaţii de la organizaţiile nonguvernamentale cu care colaborează instituţia.
Viitura de acum trei săptămâni de pe Valea ţibleşului din Bistriţa-Năsăud a ucis 13 oameni, trei dintre ei fiind în continuare de negăsit. Torentul a distrus 46 de case, a inundat circa 9