Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Luminiţa Copiilor pentru vacanţele celor mici

Publicat in Zi de zi - Mures, joi 13 iulie 2006 ·

Pentru al treilea an consecutiv, Fundaţia Luminiţa Copiilor din Sighişoara a venit în sprijinul părinţilor care nu au în grija cui să-şi lase copiii pe timpul vacanţei, atunci când ei sunt la serviciu.

Pe tot parcursul lunii iulie, la sediul fundaţiei se derulează un program de vară, la care părinţii şi-au înscris până acum 57 de copii cu vârste între 3 şi 14 ani.

Cei mici iau parte la cursuri de abilităţi practice, modelaj în lut, muzică, dans şi cântec, cursuri de limba germană şi engleză şi ore de matematică distractivă sub genericul "În lumea basmelor" – totul condimentat cu jocuri, sucuri, dulciuri, câte o gustare zilnic şi multă bună dispoziţie.

Cursurile organizate de fundaţia Luminiţa Copiilor au loc zilnic pe parcursul lunii iulie, de luni până vineri, între orele 9:30 şi 13:30 şi sunt gratuite, banii fiind oferiţi de conducerea fundaţiei din Germania şi diverşi sponsori locali. După-amiaza de la 14 la 16 vin doar 20 de copii. "Sunt copii din toate mediile sociale, 13 părinţi ne sprijină financiar cu sume modice, restul, peste 40 nu plătesc nimic, dar important e că sunt copii care vin cu drag la noi şi numărul lor creşte de la o zi la alta", ne-a spus învăţătoarea Ileana Voina, coordonatoarea acestui program. Alături de ea, îşi dau silinţa mai multe cadre didactice şi 11 voluntari-elevi şi studenţi din Sighişoara, Boiu şi Daneş.

Alte activităţi

Fundaţia Luminiţa Copiilor continuă în paralel cu programul de vară şi activităţile de psihoterapie şi ergoterapie cu grupe de 15 copii cu nevoi speciale. Este singura fundaţie din Sighişoara care nu are la bază vreun cult religios, iar pe parcursul întregului an şcolar spijină procesul instructiv-educativ. Zeci de copii cu probleme sociale şi intelectuale au reuşit să scrie şi să citească abia după ce au participat la cursurile de alfabetizare ale fundaţiei. În timpul şcolii vin săp

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avertizare meteorologică Cod roşu în Bucureşti

Mediafax acum 4 ore
Fenomenele avertizate în Capitală sunt grindină de mari dimensiuni, vijelie cu rafale de 70...90 km/h, averse torenţiale care vor totaliza 30....40 l/mp, descărcări electrice. „Sistemul convectiv se deplasează dinspre vestul spre estul municipiului

UPDATE - Cod roşu de furtună în Bucureşţi şi Ilfov / Vijelii, grindină şi căderi însemnate de precipitaţii / Mesaj RO-Alert / Zboruri deviate / 200 de intervenţii ale pompierilor în

News.ro acum 2 ore
Meteorologii anunţă, joi seară, cod roşu de furtună în municipiul Bucureşti, dar şi în judeţul Ilfov, fiind emis mesaj RO-Alert. Pompierii au avut aproximativ 200 de intervenţii. UPDATE: ”Ca urmare a fenomenelor meteo, pe durata codurilor de vreme r

UPDATE - Volodimir Zelenski: Ucraina şi Statele Unite au semnat cel mai puternic acord de la independenţa statului nostru / Ce prevede acordul

News.ro acum 2 ore
Acordul bilateral de securitate semnat cu Statele Unite confirmă fiabilitatea sprijinului Statelor Unite pentru independenţa Ucrainei, a declarat joi preşedintele Volodimir Zelenski, în timpul conferinţei de presă comune cu preşedintele Statelor Uni

DNA redeschide urmărirea penală în dosarul privind controlul ISU de la Ferma Dacilor / Suspecții, acuzați că au permis funcţionarea fără autorizaţie a pensiunii

HotNews acum 7 ore
Tribunalul Militar Bucureşti a decis joi redeschiderea urmăririi penale în dosarul în care un fost comandant al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova şi o angajată a inspecţiei de prevenire din cadrul acestei instituţii sunt acuzaţi de

Primul sistem de drone Bayraktar, recepționat de Forţele Terestre Române. Când vor fi primele zboruri de instrucţie

Ziare.com acum 7 ore
Forţele Terestre Române au început, în cursul acestei săptămâni, procedurile de recepţie calitativă şi cantitativă a echipamentelor primului sistem de aeronave fără pilot Bayraktar TB2, informează Ministerul Apărării Naţionale (MApN). La încheierea

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024 – Alianţa PSD-PNL - 48.56%, AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48% / Cine mai trimite reprezentanţi în PE – rezultate parţiale, ora 20.00 / Rezultate finale pentru secţiile din străinătate

News.ro acum 5 ore
Alianţa PSD-PNL a obţinut 48.56% dintre mandatele de parlamentari europeni, urmată de AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48%, potrivit rezultatelor provizorii transmise, joi, de Biroul Electoral Central. Potrivt BEC, în ceea ce pr

Marcel Ciolacu: Apostolii austerităţii au greşit din nou

Mediafax acum 7 ore
„Apostolii austerităţii au greşit din nou! Statisticile publicate de BNR arată că, în primele 4 luni ale acestui an, investiţiile străine au crescut semnificativ, ajungând la 3,2 miliarde euro, o creştere de 34% faţă de aceeaşi perioadă a anului tre

Rusia acuzată de SUA, Marea Britanie și Canada de complot pentru influenţarea alegerilor din Republica Moldova

Ziare.com acum 4 ore
Rusia a fost acuzată joi, 13 iunie, de către Statele Unite, Marea Britanie şi Canada, într-o declaraţie comună, că pune la cale un complot pentru a influenţa rezultatul alegerilor prezidenţiale din octombrie din Republica Moldova şi pentru a incita

Sora lui Babasha: „Înţeleg ca nu v-aţi aşteptat la acest moment, dar dacă în Europa avem reputaţia proastă pe care o avem, voi nu aţi făcut altceva decât sa o întăriţi!”

News.ro acum 12 ore
„Eu înţeleg ca nu v-aţi aşteptat la acest moment, dar dacă în Europa avem reputaţia proastă pe care o avem, voi nu aţi făcut altceva decât sa o întăriţi”, a scris pe Facebook actriţa Bianca Babaşa, sora cântăreţului aflat în centrul controversei mom

Chirurgul anchetat că ar fi uitat o compresă într-o pacientă care ulterior a murit poate da consultații. Are, însă, interzis la operații

Ziare.com acum 3 ore
Chirurgul din Dâmbovița, anchetat de oamenii legii după ce ar fi uitat o compresă în abdomenul unei paciente, care ulterior a făcut septicemie şi a murit, a contestat măsura preventivă şi restricţiile impuse, iar instanţa a decis, joi, 13 iunie, că

Vremea

București
acum

18°
vin.

17°/25°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/30°
lun.

20°/33°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/19°
sâm.

15°/23°
dum.

12°/26°
lun.

17°/29°
Constanta
acum

18°
vin.

17°/23°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/23°
lun.

19°/26°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

13°/19°
sâm.

11°/23°
dum.

14°/25°
lun.

15°/26°
Timisoara
acum

15°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/27°
dum.

16°/30°
lun.

19°/30°