Ieri dimineaţă, la sediul Instituţiei Prefectului, a sosit ES Ambasadorul Republicii Serbia la Bucureşti, Dr. Dusan Crnogorcevic, care s-a întâlnit cu prefectul Aurelian Danu. Ambasadorul se află la prima vizită oficială în judeţul Braşov. Tot ieri, acesta s-a întâlnit şi cu reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Braşov şi ai Primăriei Braşov. În cadrul discuţiei cu prefectul Aurelian Danu au fost dezbătute modalităţile concrete prin care Instituţia Prefectului Judeţului Braşov şi prefectul, ca reprezentant al Guvernului României în teritoriu, poate sprijini viitoarele investiţii ale Republicii Serbia, în judeţul Braşov. „Vizitând municipiul şi judeţul Braşov, în alte două ocazii ca turist, am rămas impresionat de frumuseţea locurilor, calitatea oamenilor precum şi, posibilităţile pe care le pot oferi tuturor celor ce sunt în trecere prin Braşov. După discuţia de astăzi (ieri – n.r.) mă gândesc la realizarea unei înfrăţiri între municipiul Braşov şi un oraş din Republica Serbia. Totodată, ne interesează şi dezvoltarea unei colaborări în domeniul educaţiei şi învăţământului, referindu-se punctual la posibilitatea de iniţiere a unor programe cu Universitatea Transilvania”, ne-a declarat ES Ambasadorul Republicii Serbia la Bucureşti, Dr. Dusan Crnogorcevic.
Ieri dimineaţă, la sediul Instituţiei Prefectului, a sosit ES Ambasadorul Republicii Serbia la Bucureşti, Dr. Dusan Crnogorcevic, care s-a întâlnit cu prefectul Aurelian Danu. Ambasadorul se află la prima vizită oficială în judeţul Braşov. Tot ieri, acesta s-a întâlnit şi cu reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Braşov şi ai Primăriei Braşov. În cadrul discuţiei cu prefectul Aurelian Danu au fost dezbătute modalităţile concrete prin care Instituţia Prefectului Judeţului Braşov şi prefectul, ca reprezentant al Guvernului României în teritoriu, poate sprijini viitoarele investiţii ale Republicii Serbia, în judeţu