Majoritatea comentatorilor politici au sesizat natura problemei puse de "decizia" PNL privind prezenta trupelor romane pe teritoriul irakian: un atac de imagine la presedinte, printr-un mijloc de o iresponsabilitate rara. Destui s-au oprit asupra rolului jucat de ministrul Apararii, drept principal pion al grupului Tariceanu în aceasta afacere. Dezvaluirile din presa s-au mentinut însa foarte mult în sfera senzationalului: nesfarsite discutii despre natura si caracterul secret al misterioasei telegrame catre atasatii militari, care i-ar putea aduce lui Teodor Atanasiu un proces penal, si înca si mai misterioasa actiune de lobby pe langa parlamentari a ofiterilor dinDirectia Generala de Informatii a Apararii. S-a discutat însa prea putin despre un aspect extrem de interesant al crizei ultimelor zile: ruptura între ministrul Apararii si varful ierarhiei militare, seful Statului Major General. Informatiile existente par sa sugereze ca, atat în sedinta CSAT, cat si la audierile din comisiile parlamentare, diferentele de opinie dintre cei doi s-au manifestat plenar. Sedintele unor organisme democratice, compuse din demnitari responsabili în fata alegatorilor, par sa fi semanat cu schimburile obisnuite de replici dure dintre liderii civili si militarii rusi din perioada de declin a guvernarii lui Boris Eltin, reprezentanti ai unor structuri deloc supuse controlului popular.

Cum s-a ajuns la aceasta confruntare aproape politica între conducatorul civil al ministerului si comandantul militar al armatei? Cred ca pot fi identificate cateva motive foarte clare care justifica imaginea generala, dupa care întreaga idee a retragerii trupelor din Irak nu putea decat sa produca o sciziune între d-l Atanasiu si elita militara. In primul rand, misiunile din Irak, Afganistan si Kosovo reprezinta "jucaria preferata" aArmatei Romaniei. Prin aceste misiuni, ea dobandeste experienta