Dupa Vocalele care au facut sa vibreze cromatic galeria Simeza, in 2002 (panze mari, cu grosplanuri de grimase fonetice), dupa macroportretele de animale raspandite pe galantarul galeriilor, pictorul (si nealteratul grafic-designer format la Cluj) Valeriu Mladin luneca emotional in dans.
Expozitia sa Pas de deux se asaza bine, din fericire, in foaierul marmorat sumbru de la Allianz Tiriac, spatiu propice mai putin vreunui discurs estetic cat unuia de marketing. Captatorul miscarii, probabil fotografic, in procedurile lui Mladin, se pozitioneaza plonjant sau emergent in jurul corpurilor in rotatie de dans. Trupuri tinere, preponderent feminine, sunt reconstituite si intretesute grafic, pe linia groasa de contur (pe panze de 120 x 120 cm), prin crochiuri atente la anatomie si chiar la portret. Conturul se dubleaza uneori ca intr-un preambul de redare futurista a secventialitatii. Pictura de acum a lui Mladin contine un sustinut tonus narativ al desenului-contur practicat candva de Picabia pe suprafete monocrome, de Sigmar Polcke in anii '70 si, in anii '80, de catre doua vedete ale artei americane, neopopul lui David Salle si narativismul poetic al octogenarului Leon Golup (intalnit, cu folos, de catre Mladin la o scoala de vara de la Salzburg). Registrul cromatic, la Mladin, este neabatut "standard-vocalic", adica solar, mediteranean, stradal, in descendenta Leger-Miro. Drippingul sau si gesturile de maestru aikidoka pe suprafata panzelor tin de energia persoanei in contact cu materia colorata, neaparat in cantitati deversabile.
Catalogul expozitiei, obiect de arhivat ca layout si tipo-grafiere, documenteaza accentuat "facerea" seriei Pas de deux. Fotografiile semnate de fiu, Claudiu Iozon, ilustreaza energia gestuala a lui Mladin. Personajul-pictor isi arata mana inecata in culoare, stergand cu un val de pigment de ulei descriptia desenului. Dina
