Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nasa cu 235 de fini!

Publicat in HotNews, vineri 14 iulie 2006 ·

Maria Barsan(Foto: )

Record demn de Cartea Recordurilor: o familie din comuna maramureseana Barsana a nasit 235 de fini si i-a botezat pe mai toti copiii acestora. Tot in Barsana, pana in urma cu cativa ani, la fiecare nunta se spargea un zid al scolii pentru a se mari spatiul de desfasurare al nuntii!

La 9 kilometri de drumul principal al comunei Barsana locuiesc circa 300 de familii, care numara in total vreo 800 de persoane. Despre catunul Valea Muntelui se spune ca are, din cauza vailor, forma unui om cu bratele intinse.

Ciudatenia fost descoperita abia atunci cand zona a fost survolata cu un elicopter, iar imaginea a fost cu atat mai surprinzatoare, cu cat s-a observat ca biserica este construita exact in „zona inimii”.

Pe Valea Muntelui, cativa localnici ne-a indrumat spre una dintre cele mai apreciate familii din comuna, cea a lui Vasile Barsan, zis „Jufa”. Argumente: “prin eforturile si implicarea lor, zona a fost electrificata, s-a facut drumul de acces, s-au construit scoala si biserica, iar acum se fac demersuri si pentru amenajarea unui cimitir”. In curte, Maria Barsan.

Batrana are 72 de ani si, de langa fus, isi „toarce” cea mai mare dorinta: sa vada drumul asfaltat si inaugurata legatura rutiera Valea Muntelui-Petrova (legatura dintre Valea Izei si Valea Viseului), care i-ar scuti pe oameni de un ocol de zeci de kilometri.

Mariei Barsan i se pare normal sa se implice in problemele comunitatii, cu atat mai mult cu cat aproape 40 de ani a lucrat in invatamant.

235 de nunti!

Maria Barsan este cea care, in 1960, impreuna cu sotul ei, a obtinut aprobarile pentru constructia scolii din Valea Muntelui (unde invata si astazi peste 100 de copii). Scoala s-a ridicat prin „mobilizarea” oamenilor, iar

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Decizia CCR de renumărare a voturilor în alegerile prezidenţiale din România face înconjurul lumii. Presa internaţională explică în ce context a apărut această decizie

News.ro acum 42 minute
Presa internaţională a preluat rapid ştirea că în România Curtea Constituţională a decis joi să fie renumărate voturile din primul tur al alegerilor prezidenţiale şi explică în ce context complicat a intervenit această decizie, notând că unii observ

Traian Băsescu, după anunțul CSAT: „Râde şi Medvedev de noi că ne-am prins după 3 zile”

HotNews acum 43 minute
Fostul preşedinte Traian Băsescu a afirmat joi seară că alegerile prezidenţiale sunt o problemă de securitate naţională și trebuie tratată ca atare de către toate instituţiile statului, pentru că preşedintele este persoana „care va avea acces la toa

Biroul Electoral Central a validat rezultatele referendumului din Capitală - Opţiunile valabil exprimate reprezintă peste 40% dintre persoanele înscrise pe listele permanente, la toate cele trei întrebări

News.ro acum 42 minute
Biroul Electoral Central a validat, joi, rezultatele referendumului din Capitală, întricât opţiunile valabil exprimate reprezintă peste 40% dintre persoanele înscrise pe listele permanente, la toate cele trei întrebări. ”Având în vedere procesele-ve

Ca și în cazul lui Netanyahu, Franţa refuză să spună dacă l-ar aresta pe Putin în baza mandatului CPI

Ziare.com acum 15 minute
Aflată sub presiune din cauza poziţiei sale referitoare la mandatul internaţional de arestare emis pe numele prim-ministrului Israelului, Franţa a refuzat joi, 28 noiembrie, să confirme dacă ar fi dispusă să-l aresteze pe liderul rus Vladimir Putin

Fostul antrenor al lui Halep, 3 motive pentru care Iga Swiatek a fost suspendată mai puțin ca Simona: „Sunt convins”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Firicel Tomai, fostul antrenor al , a comentat (23 de ani, 2 WTA) pentru că a fost testată pozitiv cu trimetazidină, o substanță dopantă.

Lasconi estimează un scor de peste 20%, chiar 25%, pentru USR la alegerile parlamentare

G4Media acum 3 ore
Preşedinta USR, Elena Lasconi, estimează că partidul ar putea obţine un scor de peste 20%, chiar 25%, la alegerile parlamentare de duminică, transmite Agerpres. „Eu cred că am putea să depăşim 20%, chiar 25. E important să te documentezi şi după ce

Alegeri 2024 Biserica Ortodoxă Română, apel la rugăciune și calm în contextul alegerilor electorale actuale

Ziua Constanta acum 3 ore
Biserica Ortodoxă Română face un apel la rugăciune, calm și discernământ în contextul alegerilor parlamentare și prezidențiale actuale. Respingem ferm orice formă de manifestare care incită la dezbinare și ură și ne dorim ca dialogul la nivelul într

Cipru retrage zeci de paşapoarte „de aur” acordate unor oligarhi, printre care Oleg Deripaska

News.ro acum 3 ore
Cipru a revocat mai multe zeci de paşapoarte acordate unor persoane de înalt profil, în special oligarhi ruşi, care au dobândit cetăţenia prin controversatul său program „viza de aur”, scrie POLITICO. Programul „paşaport contra bani”, care a fost su

Pavel Popescu, vicepreşedinte ANCOM, clarifică declaraţiile privind suspendarea TikTok: „Nu mă ameninţaţi cu moartea”

Mediafax acum 4 ore
Într-o postare pe Facebook, Popescu a precizat că opinia exprimată miercuri a fost una „exagerată” şi „strict personală”. „Mânat de dorinţa sinceră de a pune umărul la rezolvarea acestei situaţii delicate, aseară am propus o soluţie EXAGERATĂ: suspe

A patra zi de proteste față de Călin Georgescu, la București. „Călin, Călin, du-te la Kremlin”

Ziua Constanta acum o ora
Sute de persoane au ieșit din nou în stradă, joi seară, 28 noiembrie 2024. Manifestațiile continuă pentru a patra seară consecutivă. Susținătorii lui Călin Georgescu organizează contramanifestații în paralel cu protestele Oamenii fac un nou protest

Vremea

București
acum

joi

5°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

5°/7°
dum.

4°/9°
Iasi
acum

joi

3°/9°
vin.

4°/5°
sâm.

4°/5°
dum.

3°/9°
Constanta
acum

joi

5°/9°
vin.

6°/12°
sâm.

8°/12°
dum.

9°/10°
Cluj-Napoca
acum

joi

3°/7°
vin.

2°/6°
sâm.

1°/5°
dum.

3°/9°
Timisoara
acum

joi

6°/12°
vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°
dum.

4°/9°