în loc de inscripţie tombală pe mormântul
Doamnei Olga Constanţa Esthera Böhmler Breban
Zi îndoită
Zi îndoită spre moarte.
Cine ascultă? Cine vede?
Pentru că m-am învins
încă o dată,
bezmetic
secundele bat ca un clopot
în trunchiul impudic
al beznei ce mă străbate.
Şi mă dispută.
Şi mă împarte
pe hotarul încins
dintre dulcile lumi
strivite târziu
- ca să pot înţelege -
între pleoape,
până începe neruşinat
să mă ardă
încă o zi
salvator înclinată
spre moarte.
Ca o vale uriaşă prin care merg
fără început şi fără pată -
ce înţeles mi s-a arătat, Doamne!
Cineva din noapte
Cineva mult mai mare şi mult mai puternic,
venit din noapte, se apropie pe vârful picioarelor.
Te atinge. Nu simţi decât o boare,
o stranie lumină adâncă sub pleoape.
Apoi - cu infinită precauţie - te înghite,
târziu de tot redându-te prevăzător lumii
mai copil decât ai fost,
decât ai putea fi
vreodată.
Te prelingi din somn ca dintr-un vers:
cu respiraţia tăiată.
Nu înţelegi pe unde ai pribegit
şi când te-ai întors în carcasa trupului
devenit brusc uşor; un trup ca de băiat, ca de fată.
Nu pricepi dacă vei pleca iar şi iar
ca într-un fel de noapte cosmică
şi altă dată.
.............................................
Dimineaţa se ridică din tine
cu precizia unui extatic inchizitor
căzut pe gânduri. Totul e pur, înalt şi fierbinte!
Tot ce atingi, se întrupează din carnea lui ,nu se poate".
Totul reîncepe - secundă de secundă -
să fie, ca pentru ultima dată. Parcă.
Da. Sub och
