Forţa cu care s-a dezlănţuit pasiunea noastră de a intra în Uniunea Europeană - şi nu mai târziu de 1 ianuarie 2007 - a sfârşit prin a frânge inimile durilor Occidentului, foarte ştiutori că în cazul în care ar fi respectat condiţiile standard ar mai fi fost de aşteptat un număr indefinit de generaţii. Vom adera, aşadar, la 1 ianuarie 2007, va fi greu la început, nespus de greu într-o secundă perioadă, la finele căreia însă, ne vom obişnui. Adaptabilitatea a fost arma cu care am durat, scoţând din istorie ostrogoţi, huni, avari - tot fiare cu chip de om al căror viitor părea a nici nu se pune în discuţie.

Astfel procedând, poate că vom şterge de pe harta lumii nume de mari popoare care, folosindu-ne la cules de căpşuni, habar n-au ce le aşteaptă. Cum nu ştim nici ce pe noi înşine într-un viitor nu prea îndepărtat ne paşte, când luăm de bun -, iar de făcut altfel nu ne stă în putinţă - cele ce ni se profeţesc. Bântuiţi de virusul avicol ce joacă leapşa între naţionale hotare de judeţe, dacă acesta va izbuti o mutaţie care i-ar asigura viitorul, spre a trece din om în om, atunci am auzit cu urechi proprietate - o vorbă de-a tatei! - că patru milioane de români ar pieri, în modul cel mai sigur. Nu cunosc elementele luate în calcul, precum, desigur, mai puţin încă, sistemul general al calculului în cauză.

N-aş putea, prin urmare, să mă pronunţ dacă virusul îşi va încorona strădaniile de mutant, ori dacă o cifră mai rezonabilă ar scădea la 3.500.000 victimele de pe mioriticile plaiuri şi întomnatele măguri. Sau, dacă, dimpotrivă, ar urca la 5.750.000, iar cifra a fost ocultată, spre a nu crea panică. înrudit cu gripa spaniolă, se pare că virusul avicol preferă tinerii, lăsându-i pe bătrâni pe seama lipsei de medicamente la început, mijloc şi sfârşit de lună. Tot văitându-se, bătrânii mai câştigă o săptămână, o lună, un an. E specialitatea lor. @