Este lesne de observat ca, in descrierea conflictelor dintre Basescu si Tariceanu, precum si dintre PD si PNL, analistii folosesc mult mai des limbajul Codului familiei decat pe acela al Constitutiei. Sunt utilizati termeni ca "mariaj", "divort", "impacare" pentru a caracteriza evenimente si atitudini cu deosebire politice. Aceasta retorica face fenomenul inteligibil unui numar cat mai mare de persoane, dar este si o ironie permanenta la adresa celor care ne conduc. Ni se sugereaza ca nu este potrivit a vorbi in jargonul legilor si al analizei politice: asta ar insemna ca luam lucrurile prea in serios. Nu merita: cearta dintre presedinte si premier abia daca depaseste anvergura unei afaceri private intre sot si sotie.
Trebuie spus mai intai ca, daca lucrurile ar sta asa, Tariceanu si Basescu dau un prost exemplu de convietuire. Dar lucrurile nu stau asa: cearta dintre cei doi este, mai degraba, o alegere gresita de problema politica si o diversiune. In cartea cautarii timpului pierdut, Marcel Proust incearca sa-si imagineze cum ar arata un cotidian daca, in loc de stiri, ar edita cugetarile lui Pascal. Sa facem un exercitiu de imaginatie asemanator si sa inlocuim nu un an, ci o luna, in toata presa, replicile lui Basescu si Tariceanu cu cele ale sotilor unei familii "cu probleme". Am putea observa, cred, ca Alianta este departe de a fi o familie, dar si ceva important: ca problemele din aceasta familie mediatizata sunt reale si mai grave decat cearta dintre Tariceanu si Basescu. Sunt, la drept vorbind, adevaratele probleme politice.
Supozitia, potrivit careia conflictul dintre presedinte si premier este cauzat in parte de defecte constitutionale, nu poate fi exclusa. Dar nici macar aceasta chestiune nu este discutata. Pe de alta parte, conflictul, minor din punct de vedere politic, ascunde si lasa nediscutate subiecte urgente. Este o diversiune tipica
