Vaclav Klaus, un pasionat al vinurilor vechi
# Seful de stat ceh, Vaclav Klaus, a fost invitat sa viziteze renumitele podgorii dobrogene de prefectul Danut Culetu * Presedintele Cehiei impreuna cu oficiali ai tarii vecine au participat la degustarea celor mai renumite sortimente de vin, chiar la ele acasa Presedintele Cehiei, Vaclav Klaus impreuna cu sotia sa, Lidia Klausova, ambasadorul Cehiei in Romania, Radek Pech si alte oficialitati ale statului vecin au vizitat in urma cu doua zile podgoriile Murfatlar. La eveniment a luat parte si prefectul Danut Culetu.In aceasta scurta vizita, presedintele Cehiei, Vaclav Klaus, a participat si la degustarea celor mai renumite sortimente de vin, chiar la ele acasa. Printre celebrele vinuri, s-au aflat sortimente deosebite, precum "Lacrima lui Ovidiu", unicul vin licoros din Romania, Chardonnay din anul 1998, dar si vinuri noi, Merlot Conu Alecu, Feteasca Neagra 3 Hectare sau Sauvignon Blanc Sec de Murfatlar. Administratorul companiei Murfatlar Romania, Cosmin Popescu, a declarat ca prezenta presedintelui ceh onoreaza societatea. "In urma vizitei pe care Vaclav Klaus ne-a facut-o in urma cu trei zile in crama din Neptun am aflat ca este un pasionat al vinurilor vechi. Cu aceasta ocazie, Excelenta Sa isi va intregi colectia cu un Chardonnay Taina de Murfatlar, din 1977", a mai precizat Cosmin Popescu. Podgoria Murfatlar a continuat traditia stramosilor sai, acumuland experienta in cei 100 de ani de activitate desfasurata in epoca moderna. Din generatie in generatie, dragostea si pasiunea cu care este produs vinul de Murfatlar se regasesc permanent in calitatea acestuia. Murfatlar este liderul pietei de vinuri din Romania, cu o cota de 32%. Compania exploateaza in prezent o podgorie ce se intinde pe 2600 de hectare. Comentarii (0) Scrie comentariu (va rugam aveti rabdare pana acesta va fi moderat)
Nume
Emai