Publicat în colecţia Râsul lumii, a foarte serioasei Edituri Humanitas, Ghidul nesimţitului, de Radu Paraschivescu, este, la prima vedere, o carte comică. "Ridendo castigat mores", maxima antică, sugerează logica şi metoda perfectă de lucru, necesară elaborării după norme ştiinţifice a unui tratat despre viaţa şi opiniile nesimţitului.

Radu Paraschivescu este, categoric, un tip cu haz. Traducerile sale din prozatorii englezi contemporani (David Lodge este un nume reprezentativ pentru tipul de umor practicat de Radu Paraschivescu), povestirile şi romanele originale, reacţiile în spaţiul public, unde, în vremea din urmă, a devenit un personaj ubicuu (ţine rubrici la mai multe cotidiane şi reviste, este o prezenţă constantă în talk-show-uri de televiziune) îl recomandă ca pe un raţionalist care trece prin lume cu ochii larg deschişi, capabil să transforme în haz de cea mai bună calitate chiar şi (sau, tocmai) aspectele cele mai dezagreabile ale existenţei.

În pofida premiselor sugerate de temă, titlul cărţii şi background-ul autorului, Ghidul nesimţitului nu este în totalitate o carte comică. Greu de definit ca specie - se situează undeva între proză şi (anti)ghid utilitar - cartea lui Radu Paraschivescu este una horror, cel puţin în măsura în care este comică. Citite într-un roman, toate exemplele extrase din decalogul care călăuzeşte comportamentul social al nesimţitului ar fi mostre de umor de cea mai bună calitate. Paraschivescu simte enorm şi vede monstruos, iar naturaleţea cu care spune lucrurile pe şleau stârneşte hohote de râs. Paradoxal, la această parodie de studiu ştiinţific despre comportamentul nesimţitului nu-ţi prea vine însă să râzi. Poate concentraţia de fapte este prea mare, nu prea există pauze de respiraţie. Or, se ştie mersul pe sârmă devine de la un moment dat încolo obositor pentru cel care îl practică, dar şi pentru cel