Nu stiu lucruri care sa se obtina atat de rapid si cu atat de putin efort ca statutul de "filosof" printre conationalii nostri.
"Daca taceai, filosof ramaneai", ne invata o zicala din batrani. Asadar, isi spune romanul nedus la scoli inalte, e indeajuns sa-ti tii gura pentru a fi in rand cu Platon, cu Nietzsche, cu Heidegger si cu Liiceanu. Pe de alta parte, "iesind din ascundere", sensul zicalei ni se reveleaza in toata profunzimea lui intrucat proclama pe fata valoarea abtinerii si a cumpatarii si, dincolo de ele, a tacerii ca forma de expresie subinteleasa. Nu e mai putin adevarat ca aceasta intelepciune se obtine totusi cu pretul indus al unei lasitati. Adica nu iesi la lupta, nu te hazarda prin cuvant, mai bine taci naibii din gura: vei face o mult mai buna impresie si, la urma urmei, tacerea va vorbi in locul tau infinit mai bine decat ai putea-o face tu vreodata.
Cert e ca indemnul nu a fost urmat in cultura noastra pentru ca, daca ar fi fost, nu s-ar vorbi si nu s-ar scrie cum se vorbeste si se scrie astazi la noi. N-am sa uit reactia de consternare a unui reputat lingvist si om de cultura, profesorul Eugen Coseriu, caruia, intors in tara dupa 1989 si insetat sa-si reintalneasca limba materna, i-a fost dat sa auda dictia si mostrele de limbaj de pe buzele unor crainici si ale unor crainice de la posturile noastre de televiziune. Unde e limba de odinioara? se va fi intrebat pe buna dreptate Eugen Coseriu. Se va fi defectat, ne spunem noi, se va fi deteriorat ceva in chiar relatia dintre locuitor si limba in care se exprima, limba ca interlocutor? Ceea ce putem spune cu siguranta este ca limba a devenit, dintr-o fiinta vie si dintr-un partener de dialog, un simplu liant, un instrument de comunicare, iar ceea ce comunica efectiv - o simpla masa de manevra, inerta si muta.
Vechii copisti, tipografii si cronicarii din manastirile noastre lucr
