Uneori mi-e teribil de greu sa inteleg deciziile pe care le iau autoritatile, in tot felul de probleme. Daca in cazul unor strategii complicate, cum sint cele legate de politica externa ori de complexe teze macroeconomice, dau din umeri si accept deciziile guvernantilor ca pe niste axiome de nezdruncinat (desi e clar ca nu sint deloc asa), nu pot face la fel si in ceea ce priveste dureroase probleme umane a caror rezolvare simpla este la indemina, dar ocolita de cei care au puterea de decizie.
In ziarul de ieri, prezentam cazul a doua fete sechestrate de propriii parinti intr-o camera insalubra ce le tinea loc de parc de joaca, de veceu si de sala de mese. Doua copile aflate la virsta gradinitei, uitate intr-un iad inventat de cei care, cu nonsalanta, isi spun mama si tata. Silite sa-si faca nevoile intr-o galeata, lipsite de un spatiu in care sa poata alerga, batute pentru ca nu stiu literele alfabetului ori pentru cine stie ce alte motive, abuzate fizic, dar mai ales psihic, cele doua fete si-au pierdut o parte din cei mai importanti ani intr-o camaruta de 3 metri patrati. O copilarie facuta bucati, scoasa din monotonie doar de scandalurile ori de bataile dintre bunici si parinti.
Sint tari, Canada ori Statele Unite, de pilda, in care "inspaimintatorii" asistenti sociali sint in stare sa-ti ia copilul doar pentru ca l-ai lasat nesupravegheat in mod repetat, ori pentru ca este neingrijit - in fond, pentru ca nu esti in stare sa-l cresti si sa-l educi. Cazuri asemeni celui prezentat ieri de cotidianul nostru ar insemna, acolo, dincolo de decaderea din drepturile parintesti, ani grei de puscarie pentru parintii care au viata familiala guvernata de idei delirante ca aceasta - "Eu te-am facut, eu te omor!"
In Romania, asistenta sociala inseamna, cu precadere, mese la cantina pentru zeci de mii de paraziti sociali, inseamna lemne de foc s
