- Editorial - nr. 137 / 14 Iulie, 2006 Domnule presedinte Dan Voiculescu, Domnule vicepresedinte dr. Mircea Chelaru, Speram, din tot sufletul, sa nu ajung vreodata in situatia sa fiu obligat sa iau aceasta decizie. Regret ca acum sunt nevoit s-o fac. Din pacate, dupa incercarile mele zadarnice pentru salvarea nobilelor idei PUNR-iste si a unui partid de suflet al romanilor ardeleni, am ajuns la convingerea ferma ca, in pofida tuturor stradaniilor mele, nu ma pot regasi in Partidul Conservator. Inca de la bun inceput, chiar in prima saptamana dupa Congresul extraordinar din 12 februarie a.c., de la Bucuresti, personal m-am izbit de o anume neintelegere si de o izolare abil crosetata in jurul meu, din partea unuia dintre membrii fostei conduceri judetene a PC. In primul rand, regret ca PC nu si-a respectat cuvantul dat. Dupa cum se stie, la Congresul extraordinar al PUNR si al PC, in fata celor 5.000 de participanti, atunci cand a avut loc absorbtia prin fuziune, s-a anuntat, chiar prin Protocolul incheiat, ca singura filiala, care constituie o exceptie, este cea mureseana, in care presedintele va fi peunerist. N-a fost sa fie asa! Au fost facute chiar presiuni asupra peuneristilor pentru a ceda conducerea, sub amenintarea ca, altfel, membrii Partidului Conservator ai filialei judetene vor pleca. Ba mai mult, am fost si insultat intr-un ziar, tocmai de fostul presedinte al filialei judetene a PC, iar scuzele firesti pe care le pretindeam nu au mai venit nici pana azi. Pentru a fi pace si a menaja de cutremure un inceput de drum, atunci am acceptat situatia, sora cu o cedare, desi nu-mi este in fire. A fost, intr-un fel, si motivul pentru care am refuzat orice functie la nivel judetean. Dovezile izolarii mele, de la 12 februarie incoace, au fost suficiente si evidente. N-am fost invitat la Alba Iulia, atunci cand a fost discutat proiectul Legii statutului minorit