Primaria Timisoara(Foto: )
Asociatia "Concordia" a dat in judecata Primaria Timisoara, solicitand retrocedarea unor suprafete de pasune care au apartinut, in diferite cote, membrilor acesteia. Pana aici nimic spectaculos, numai ca litigiul deschis de fostii proprietari sau mostenitorii lor a dus la "inghetarea" unor importante proiecte imobiliare demarate de administratia locala.
Desi municipalitatea nu recunoaste existenta asociatiei, procesele intentate au blocat cateva proiecte edilitare de mare impact pentru urbe
Curios este ca de aproape doi ani incoace, edilii timisoreni infiereaza demersurile "Concordia", fara sa aminteasca faptul ca intre Primarie si asociatia de pasunat a existat odinioara un parteneriat legal. Este vorba despre un contract de asociere, in scopul administrarii si exploatarii pasunii comunale, teren pe care in prezent se construieste Piata de Gros, precum si un cartier ANL.
Terenurile in litigiu sunt situate in zona Mehala din orasul de pe Bega, care - in urma cu mai bine de un secol - era o comuna limitrofa a municipiului. Ca orice alta localitate rurala, Mehala avea si o pasune comunala, care apartinea micilor crescatori de animale. Toti aveau o cota parte din acest izlaz, asa cum reiese din actele de Carte Funciara pe care oamenii le mai detin si astazi.
"In anul 1930 acesti proprietari s-au constituit intr-o asociatie de pasunat, cu personalitate juridica. Apoi, in 1943, "Concordia" a intrat in asociere, cu 168 de hectare de teren, cu Primaria Timisoara, care a venit cu 183 de hectare", a explicat presedintele asociatiei, Octavian Balasiu.
Scopul acestei asocieri era gestionarea in comun a tuturor pasunilor din jurul orasului, atat cele private, cat si cele ale statului, formand o noua asociatie de pasunat a municipiului