Silvia Radu s-a născut în localitatea Pătroaia, în ziua de 30 iunie 1935. A absolvit, în 1960, Institutul de Arte Plastice ",Nicolae Grigorescu", din Bucureşti, iar din 1961 expune la majoritatea expoziţiilor importante din ţară. Este soţia unui alt celebru sculptor, Vasile Gorduz, a realizat cîteva remarcabile monumente de for public, printre care Sf. Gheorghe din Timişoara, o adevărată capodoperă a statuarului românesc. Pictura sa, din ce în ce mai prezentă în preocupările artistei, este de o vitalitate aproape expresionistă, dar într-o variantă senină şi tonică, mai aproape de extazul mistic decît de dramatismul expresionismului canonic.

Expoziţia de sculptură şi pictură deschisă recent la Galeria Pogany, Teatrul Naţional, prezentată de Dan Hăulică şi Pavel Şuşară, este un portret profund şi fidel al unui artist perfect definit, dar a unuia care depăşeşte toate constrîngerile genurilor şi sfidează sauveran aşteptările comode şi gîndirea leneşă.

De mai multă vreme, dar lucrurile abia în ultimii ani s-au manifestat suficient de pregnant pentru a fi remarcate, Silvia Radu a început o bătălie, s-ar putea spune acea bătălie pe viaţă şi pe moarte, care a însoţit permanent marea noastră sculptură încă de la naşterea sa, cu imperativul figurativismului explicit, cu epica reprezentării dacă îi putem spune aşa, pe care se sprijină ontic limbajul sculpturii. Iar cînd invocăm limbajul sculpturii, în mod evident referirea se face la statuarul occidental, în mod particular la cel din perimetrul catolic, a cărui ascendenţă în spaţiul clasicităţii greco-latine constituie o evidenţă care nu mai are nevoie de nici o demonstraţie. Dacă Dimitrie Paciurea, primul sculptor român care a resimţit imposibilitatea coabitării unei arte realiste, de multe ori documentare, aşa cum se regăseşte sculptura în spaţiul său originar, cu aspira