Italia, pentru ca aveam nevoie de o veste buna despre fibra umana. Stim acum, oglindindu-ne in blindajul lui Fabio Cannavaro, ca lucrurile mari se apara, prin orice mijloace si fara incetare. Triumful indarjit, nemilos si pur al Italiei e primul si cel mai important semn ca exista, inca, in Europa domului birocratic, o cultura vie si rebela, un fel de a trai discutabil si, uneori, salbatic, dar perfect constient de menirea si mijloacele sale. Caci Italia a demonstrat, printre altele, ca eroismul nu e o forma de dezordine afectiva, ci o stiinta care prinde vointa si pasiunea intr-un contur rece. De aici diferenta intre aparitia bezmetica pe stadion (si in propria lor istorie recenta) a sarbilor, teribilismul inegal al argentinienilor si rigoarea dramatica a italienilor. Prima jumatate a misterului italian e, ca si a doua, o forma de staruinta in luciditate. Italia e serioasa in mod profund, si atunci cand se impotriveste, si atunci cand face comedie (asa cum s-a vazut de o parte si de cealalta a finalei, o data in timpul jocului, a doua oara in timpul reprezentatiei frenetice de teatru stradal cu care italienii au inlocuit ceremonia de premiere). In teren, Italia e chiar terenul. Aceasta capacitate de a folosi realitatea pentru a o schimba in interes national, local, personal sau de clan da definitia vietii in toate asezarile locuite de italieni si in toate faptele lor de grup. Italia a venit, deci, la Mondiale cu o echipa care rezolvase de mult problema omogenitatii si astepta, pur si simplu, ocazia de a surprinde restul lumii nepregatit. Socul a fost enorm. E posibil ca Italia sa fi castigatCupa Mondiala mult inainte de finala, din momentul in care a patruns in competitie inarmata cu obiectivul pe care stie sa il atinga intotdeauna: triumful in adversitate, arta de a sfarama discret si continuu ansamblurile mari, ideile imprecise si elanurile nesecurizate. Despre as