Undeva, in sud-vestul tarii, acolo unde se gaseste cea mai compacta suprafata calcaroasa din Romania, care ocupa 807 km patrati, cuprinzand muntii Aninei si Locvei, se afla un loc miraculos in mijlocul poate celei mai fascinante paduri virgine din Europa. Traditia spune ca neasemuitele frumuseti ale zonei, ce ascunde si naste inca mistere, sunt alimentate mereu de "lacrimile" unui bei legendar, de unde si numele pe care acest loc l-a imprumutat de la Dumnezeu: "Ochiul Beiului". Dar marginea geografica a tarii unde este amplasata mirifica zona nu poate fi sinonima cu marginea istoriei. Aici, a fost candva o margine de lume, apoi o margine de imperiu, iar acum pare a fi o margine de timp... Sanctuare vii La Ochiul Beiului, acolo unde se-ntalnesc cursurile de apa ale Beusnitei si Beiului, nu se ajunge chiar usor. Asta nu din cauza reliefului accidentat, ci a starii jalnice in care se prezinta caile de acces. Parasim Oravita, orasul asezat pe Valea Mare, apucam pe un drum "modernizat" pana la Ciclova Romana, dupa care ne indreptam spre Ilidia Socolari si Potoc urmariti parca de duhul haiducului "Neamtu", pe numele lui adevarat Iancu Dumar, un invatator dintr-un sat de langa Moldova Noua. Localnicii iti povestesc cu amanunte ispravile lui, dar si cu o doza de fabulatie, din agilitatea cu care scapa mereu de potera imperiului. Dar si faptul ca aici, in imparatia padurii nebune, si-a gasit la nevoie refugiul ascunzandu-se in pestera Rolului, devenita dupa 1990 un fel de El Dorado pentru cautatorii de comori veniti de aiurea, care, in inconstienta lor, n-au stat prea mult pe ganduri atunci cand au recurs chiar si la dinamitarea monumentului natural, protejat de lege... Ramasi nu numai nepedepsiti, dar si necunoscuti pentru "binefacerile" lor... In scurt timp, intram in desisul unei paduri ce nu se mai termina si totul pare o ratacire. Duhurile zglobii ale codrului serpuies