Pe parcursul acestor ultime saptamani, comportamentul lui Calin Popescu Tariceanu mi-a amintit de cel afisat de acei soti nabadaiosi care, dupa o noapte de pomina petrecuta la crasma, isi altoiesc mai intai nevestele in timp ce tipa la vecini sa-si vada de treburile lor, iar a doua zi isi dreg imaginea sifonata batand covoarele caminului conjugal in fata blocului - ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic.
Mare fatarnic s-a dovedit a fi liderul PNL! Guvernarea sa ramane, de-acum, legata pe vecie de gafa anuntului retragerii subite a trupelor romane din Irak, fara ca majoritatea institutiilor statului sa fi avut macar habar despre o asemenea masura. Indemnul sau adresat ambasadelor americana si britanica de a nu-si baga nasul unde nu le fierbe oala nu este nici el de natura a fi uitat prea usor.
Gestul cel mai reprezentativ ramane insa acela al adeptilor sai, care nu s-au sfiit sa ceara mentinerea aliantei cu PD pana in 2013, ceea ce ar include sprijinirea lui Basescu (al carui nume nu a fost, totusi, pronuntat) in vederea obtinerii unui al doilea mandat - in pofida aversiunii fatise avute fata de un PD cu o certa orientare de centru-dreapta.
PNL a realizat insa ca, dupa bizara incursiune in domeniul afacerilor externe, se recomanda, deocamdata, afisarea - la fel de rapida - a unui aer mai echilibrat, constructiv. In acest context se inscrie si data precizata - 2013, nicidecum aleasa aleatoriu.
Pana atunci, Romania va avea de absorbit 30 de miliarde de euro provenite din fondurile structurale comunitare, astfel incat mentinerea unei minime solidaritati cu PD in schimbul accesului la cornul abundentei pare perspectiva pe departe mai atractiva pentru liberali.
Pana una-alta, Tariceanu se poate consola cu asentimentul ministrului belgian de Externe in ceea ce priveste planul de retragere a romanilor din Irak. In mod garantat in
