(Foto: )
Premierul si-a exprimat increderea ca statul maghiar va acepta propunerea de a coordona lucrarile peste granita, in concordanta cu ceea ce se va intampla la noi.
La randul sau, Marius Nicoara, presedintele Consiliului Judetean, a declarat ca este posibil ca, pana in anul 2008, tronsonul de autostrada Cluj-Oradea sa se finalizeze. Reprezentantul societatii Bechtel, Bogdan Sgarcitu, a declarat ca lucrarile la autostrada sunt in plina desfasurare.
El a sustinut ca, pana in luna august, vor fi angajate peste 800 de persoane, iar pana la finele anului inca 1500.
Insotit de ministrul Transporturilor si Lucrarilor Publice, Radu Berceanu, si de ambasadorul Americii la Bucuresti, Nicholas Taubman, premierul Tariceanu a fost primit de constructorii societatii Bechtel, care i-au vorbit despre stadiul lucrarilor la Autostrada, dar si de catre presedintele Consiliului Judetean, Marius Nicoara, si de deputatul liberal Horea Uioreanu.
Tariceanu a declarat ca vizita sa se datoreaza interesului pe care Guvernul il acorda dezvoltarii infrastructurii in Romania.
“Dupa cum bine stiti, am stabilit patru prioritati majore la inceputul mandatului, una dintre ele fiind dezvoltarea infrastructurii, alaturi de domeniul invatamantului, sanatatii si cel al agriculturii”, si-a motivat premierul interesul aratat lucrarilor la autostrada ardelenilor.
Acesta a apreciat ca exista o impresionanta forta de lucru angajata de Bechtel si ca are certitudinea ca lucrarile se vor derula, de acum inainte, intr-un ritm accelerat, mai ales ca angajarea fortei de munca va continua pana la finele acestui an. “Ne aflam pe ceea ce se numeste tronsonul II - intre Cluj si Campia Turzii.
In perioada imediat urmatoare se va ataca sectorul III C (