Într-o actualitate impregnată de evenimente care au ca numitor comun justiţia - procese celebre pe rol, arestări, recuzări, declaraţii incendiare ale celor implicaţi, cereri de graţiere şi aşa mai departe - vine chiar justiţia şi toarnă gaz pe foc. Mai precis, însăşi ministreasa Justiţiei, doamna Monica Macovei, care nu scapă nici un prilej de a inflama relaţia sa oricum indendiară cu corpul magistraţilor.
După ce cu vreo două zile mai devreme declarase sus şi tare că n-are încredere în justiţie, miercuri s-a dus glonţ la CSM pentru a lua la frecat ridichea membrilor somându-i să renunţe la şefia instanţelor dacă doresc să rămână membri ai Consiliului.
Este o mai veche marotă a domniei sale pe care o dă drept fiind o cerere expresă a prietenei sale, doamna Europa, cerere despre care nu s-a aflat şi din alte surse decât aceea pe care o reprezintă ea însăşi.
Bineînţeles că chestiunea i-a cam înfuriat pe membrii CSM care, la tonul răstit cu care li s-a adresat, au simţit nevoia să răspundă în acelaşi registru sonor. Ce-a urmat a fost ceva ce doar cu puţină şansă nu s-a tranformat într-o veritabilă păruială, consfinţind o ruptură practic definitivă şi totală între titularul portofoliului şi autoritatea de reglementare în domeniu. Şi este evident că de pe astfel de poziţii reforma din justiţie - şi a mai rămas, slavă Domnului - nu are nici o şansă să avanseze şi să plece toate steguleţele roşii sau galbene care mai împodobesc tortul aderării.
Justiţia română are mai multe probleme, dar cea mai acută continuă să rămână însăşi persoana doamnei Macovei. Fire conflictuală, aflată într-o evidentă contradicţie cu sistemul care a şi exclus-o din rândurile sale, dânsa nu reuşeşte să comunice. De colaborare, ce să mai vorbim. Astfel încât, cu toate bunele sale intenţii, demersul său rămâne discutabil, cu consecinţele de rigoare.
Dacă aş fi în locul p