Zilele trecute, rascolind prin videocasetele mele, am gasit una pe care erau inregistrate imagini din timpul Revolutiei; si de pe strazile Craiovei, cât si de pe ecranul televizorului, proaspetii emanati ne indicau cum sa gândim si ce sa credem. Era emotionant insa entuziasmul oamenilor de pe strazi. Care se considerau lei si savurau farmecul libertatii. Sau soimi, care acum puteau gusta taria inaltimii cerului. Sau cerbi, liberi sa zburde pe nesfârsitele câmpii. Dar ce-a ramas din toate aceste vise? Am regasit o imagine plastica a situatiei actuale vizitând micutul colt zoologic din parc. Leii erau jigariti, iar dorinta lor de libertate era anulata de grosimea gratiilor de fier. Cerul nesfârsit al soimilor s-a redus la peretii unei custi. Câmpiile nesfârsite ale cerbilor s-au comprimat la un tarc ingust, unde, din când in când, li se arunca un brat de fân. In groapa lui, mândrul urs carpatin, botezat Biju, se ridica in doua labe, cersind o bucata de pâine trecatorilor. Totusi, toate acestea mi se pareau insuficiente pentru a zugravi metaforic situatia de azi; lipsea reprezentarea zoomorfa a responsabililor. Ghidându-ma dupa miros, am descoperit sectorul cu porci. Cred ca am gresit acuzând mereu trecutul apropiat; caci cei care ne conduc de 16 ani nu numai ca au preluat toate racilele comunismului si le-au dezvoltat multilateral, dar au si distrus putinele lucruri care erau totusi bune; invatamântul este doar un exemplu. Si totusi lamentarile, continua stare plângacioasa, transferul responsabilitatilor in alte parti nu sunt o solutie. Ni se propune prin presa, ca o unica solutie, „generatia asteptata“. Am parcurs si eu nominalizarile si nu mi-am putut da seama de cine e asteptata; de mine nu. E un fel de al treilea esalon care sa-l inlocuiasca pe al doilea. Eu as prefera o generatie desteptata. O cale sigura pentru schimbari ar fi presiunile sociale, legale si democr