Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Chiriaşi la căminul de bătrâni

Publicat in Buna ziua Brasov, sâmbătă 15 iulie 2006 ·

Luni se va încheia procedura de preluare de către Primăria Braşov, prin Direcţia de Servicii Sociale, care îl va şi administra, a Căminului de Bătrâni din Noua. După cum ne-a declarat ieri viceprimarul Gabriel Andronache, acum, după ce toată partea de documentaţie a fost finalizată, va fi organizată în data de 25 iulie o dezbatere publică pentru a fi discutat modul în care va fi administrat şi utilizat acest cămin. Principalii invitaţi la dezbatere sunt consilierii locali şi judeţeni şi mai ales specialiştii în asistenţă socială şi medicii geriatri din Braşov. Dezbaterea va fi organizată chiar în Căminul de Bătrâni din Noua, pentru ca fiecare participant să-l poată vizita şi să se poată pronunţa în cunoştinţă de cauză.

Până în ziua în care va avea loc dezbaterea publică, Direcţia Servicii Sociale va elabora propunerile în legătură cu utilizarea şi administrarea căminului. Acestea vor fi discutate în cadrul dezbaterii publice, iar apoi, în urma propunerilor care se vor face, Consiliul Local va aproba criteriile în urma cărora vor fi aprobate dosarele viitorilor locatari ai Căminului de Bătrâni din Noua. Primii vor fi cei 100 de vârstnici din Căminul de pe Lacea. O altă parte a clădirii va fi destinată locuinţelor protejate, care vor fi închiriate familiilor de vârstnici evacuate din case naţionalizate.

„Dorim ca mutarea bătrânilor din Căminul pentru Persoane Vârstnice de pe strada Constantin Lacea să se facă treptat. În noul cămin, pe lângă camerele unde vor sta bătrânii ce vor fi internaţi, sunt amenajate şi locuinţe protejate, destinate bătrânilor evacuaţi din casele retrocedate foştilor proprietari. Primăria intenţionează să se asocieze cu o firmă privată, de preferinţă o societate care îşi desfăşoară activitatea în domeniul medical, pentru ca în altă parte a clădirii să se poată face exploatarea bazei de tratament existentă în cămin”, susţine vicepri

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un deputat ucrainean acuzat de corupţie a fugit în România și a cerut azil. Ce șanse are să fie extrădat

Ziare.com acum 3 ore
Deputatul ucrainean, Andrei Odarcenko, din partidul preşedintelui Volodimir Zelenski, a fugit în România. Acuzat de corupţie la Kiev, el a cerut azil la Bucureşti. Andrei Odarchenko, în vârstă de 45 de ani, a fost acuzat în noiembrie 2023 de Biroul

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum 2 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

Suceava: Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

News.ro acum o ora
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de Apel Suceava, după c

Proiectul care prevede prelungirea plafonării RCA până la sfârşitul anului, în dezbatere

Mediafax acum 52 minute
Decizia de prelungire a fost luată „luând în considerare faptul că împrejurările care au determinat disfuncţionalităţi pe piaţa asigurărilor persistă, acestea fiind cele care au condus la adoptarea Hotărârii Guvernului nr. 1326/2023 privind stabilir

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum 5 ore
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

Biserica Ortodoxă Română sărbătorește 17 ani de la întronizarea Patriarhului Daniel. Ce invitați vin la ceremonie

Ziare.com acum 3 ore
Biserica Ortodoxă Română (BOR) va aniversa, pe 30 septembrie 2024, 17 ani de la întronizarea Patriarhului Daniel. Cu acest prilej, de la ora 9,00, va fi săvârşită Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală, după care va fi oficiat un Te Deum, a infor

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum 3 ore
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

Marcel Boloş: Nu s-a pus problema ca să lucrăm la impozitul progresiv. E nevoie în continuare să apărăm cota unică, aşa cum este ea acum reglementată de Codul Fiscal

News.ro acum 4 ore
Ministrul Finanţelor Publice, Marcel Boloş, a declarat luni că nu s-a pus problema ca să lucrăm la impozitul progresiv, el arătând că este nevoie în continuare să apărăm cota unică, aşa cum este ea acum reglementată de Codul Fiscal. ”Nu s-a pus prob

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, la conferinţa „National Security Dialogue” din Elveţia: Vreau să pledez în faţa dumneavoastră pentru o Mare Neagră liberă şi deschisă

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, a participat luni la conferinţa „National Security Dialogue” organizată de Pepperdine University şi The Heritage Foundation, din SUA în care a transmis că suportul pentru Ucraina trebuie să continue şi să creas

Marcel Boloş: Legea în vigoare spune foarte clar că pensiile se indexează cu rata inflaţiei şi deocamdată această lege este cea în baza căreia se va elabora bugetul pe 2025

News.ro acum 3 ore
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a declarat luni, despre majorarea pensiilor de la 1 ianuarie, că legea în vigoare spune foarte clar că pensiile se indexează cu rata inflaţiei şi deocamdată această lege este cea în baza căreia se va elabora buget

Vremea

București
acum

22°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

20°/29°
Iasi
acum

22°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

17°/26°
Constanta
acum

19°
lun.

18°/23°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

14°/22°
joi

12°/26°
Timisoara
acum

21°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

14°/27°