S-au implinit, in luna mai a acestui an, zece ani de la disparitia Jurnalului SF, cel mai ambitios experiment publicistic romanesc legat de literaturile F & SF, un copil al tranzitiei timpurii - nascut din pasiunea lui Adrian Banuta, a lui Ionut Banuta si a Isabelei Ion -, nasit de un capricios trust de presa in cautarea unei identitati. Deplinsa indelung de catre pasionatii genului, disparitia publicatiei saptaminale ce purta sigla corporatiei Intact a lui Dan Voiculescu a fost, in realitate, o sansa pentru literatura F & SF de la noi.

Vreme de aproape cinci ani, in cele 169 de numere ale JSF au aparut sute (mii?) de povestiri originale sau traduse, s-au produs debuturi si s-au purtat polemici (adesea de o extrema virulenta). JSF a fost oglinda unei lumi literare in miniatura, a fost o pepiniera de talente (dar si gazda unei mari mase de veleitari lipsiti de talent). JSF a fost un soi de utopie a fanilor, subventionata dintr-un capriciu.

Ca in orice utopie insa, sub stratul de entuziasm cvasi-pionieresc al acestei intreprinderi generoase se ascundeau o serie de bube (in primul rind logistice) greu, poate chiar imposibil de vindecat. Redactorii, autorii si traducatorii nu erau platiti sau erau platiti simbolic, pentru traducerile publicate aici nu se plateau drepturi de autor, redactarea si corectura revistei erau facute peste noapte, pe o canapea (redactia nu avea un birou propriu). Problema cea mare a JSF a fost insa alta. Nu conditiile de realizare, cu totul amatoristice, ci incremenirea in proiect a fost marea problema a Jurnalului. in toti anii cit Jurnalul SF a aparut, un singur autor a reusit sa se faca remarcat, cit de cit, publicind carti: Sebastian Corn. Antologia Motocentauri pe acoperisul lumii, o carte extraordinara, un adevarat manifest al gruparii JSF, a fost un esec din punct de vedere comercial. N-a scris nici o publicatie liter