Despre pierderea ideii de elita si elite se vorbeste mult in proaspatul nostru secol. Cel din care numai ce am iesit nu a fost nici el mai breaz, mai ales dupa incheierea celui de-al doilea razboi mondial, cind posibilitatea unei societati de factura egalitara s-a dovedit treptat utopica, iar sperantele omenirii intr-o societate mai buna s-au facut praf si pulbere. Explozia economica a anilor ’50 din Statele Unite si Europa de Vest, ’60 si ’70 din Japonia si micile societati capitaliste din juru-i: Taiwan, Hong Kong, Singapore a dus la reconstruirea unei solide culturi de masa, cultura a carei evolutie normala fusese intrerupta de razboi.
Odata cu noua cultura de masa a anilor ’60, asistam la cea din urma zvicnire a ideii de elita (intelectuala, artistica sau politica), cu generatia beat din Statele Unite si cu enormele miscari de protest din Franta si din Japonia (impotriva tratatului de colaborare cu Statele Unite). Odata infrint acel puseu de vointa a maselor, miscarile sociale de anvergura s-au incheiat (asta daca nu luam in considerare rebeliunile recente din Franta si Statele Unite, care deschid, probabil, o serie de revolte populare de factura etnica si religioasa). Cu ele, au disparut si elitele. Icoanele culturii populare (de masa) s-au instalat autoritar in constiinta oamenilor pentru a deveni mai importante decit cele religioase sau intelectuale.
In Statele Unite de astazi, nu profesorii sint admirati, ci starurile de televiziune si film, nu intelectualii iau atitudine politica, ci cintaretii de muzica usoara. Barbatii se viseaza bogati ca Donald Trump, puternici ca Shaquille O’Neill, norocosi ca Bill Gates, iar femeile se viseaza sotiile primilor, pentru a le putea cheltui banii, sau se viseaza modele faimoase care fac furori pe podiumurile de moda ale lumii.
Doua recente experimente media din tara noastra au redeschis si
