America sta confortabil pe culmea elitelor lumii. Tehnologic, stiintific, academic este printre crema cremelor in lume. E-adevarat ca e putin in urma cu moda, cu asigurarea sociala si cu anume competente in matematici. Mai poate fi considerata si parte a elitei militare, cu toate ca asta s-ar potrivi tot sub palaria stiintei si-a tehnologiei. Iar in ceea ce-i priveste pe americani, chiar si cei care nu sint de acord cu politica externa a guvernului lor vor admite ca sint mindri sa fie membri ai unei asemenea societati.

Ironic e faptul ca o natiune construita pe premisa egalitatii si democratiei s-a facut pe sine intr-una dintre cele mai puternice natiuni de pe glob. Unii vor spune ca Statele Unite au fost capabile sa devina atit de puternice tocmai datorita acestor ideologii gemene. In plus, canalizarea intregii puteri, inteligente si ambitii date de Dumnezeu cetatenilor ei a dus la avansul natiunii. Altii vor argumenta ca sistemul capitalist, adoptat cu pasiune de-a lungul istoriei americane, i-a indepartat pe cei slabi si i-a mentinut numai pe cei puternici si competenti: elitele.

Cei mai multi dintre americani se descriu pe sine drept clasa de mijloc. De la cei cu venituri de 19.000 de dolari pe an pina la cei care ajung la 300.000. Aproape nimeni nu se considera aici a fi clasa de sus. Chiar si vedetele de la Hollywood, dintre care cei mai multi au crescut in familii ale clasei de mijloc americane, se descriu pe sine drept clasa de mijloc, in ciuda veniturilor enorme pe care le au. Asta sugereaza cum constiinta de clasa in America este legata mai putin de venit, cit de o sensibilitate anume. Saracia si bogatia extreme sint intotdeauna “celalalt”, alienante. E de prost gust sa spui ca X este din “clasa de sus”, desi e evident ca in rindurile “clasei de mijloc” exista o imensa gama de subcategorii, usor de identificat prin coafura, imbracamint