Pe Aurel Rada cred ca il cunosc toti cei care trec sau stau mai mult timp in zona centrului administrativ al municipiului nostru. Este un batran inalt, adus de spate, cu parul complet alb, cu o pereche de ochelari cu multe dioptrii, care se deplaseaza cu o oarecare dificultate.

Unora le starneste mila. Dar daca acestia ar sti ca batranul Rada are 89 de ani si-ar dori sa apuce varsta lui si inca sa mai poata umbla, inca sa mai stea la o cafea pe terasa, cum obisnuieste acesta. Marturisesc ca si eu am fost tentat sa-l compatimesc pe acest om, dar dupa ce am stat de vorba cu el am inceput sa-l admir.

Pentru ca in trupul acela firav si muscat de timp se afla mai multa energie si darzenie decat s-ar banui. El este unul dintre eroii aceia necunoscuti care trec zilnic pe langa noi fara sa-i stim sau sa-i bagam in seama: fostii detinuti politici.

Povestea lui Aurel Rada e simpla si dureroasa. A fost taranist in tinerete si taranist a ramas pana in zilele noastre. Pe deasupra era macelar, om cu oarecare cheag, ceea ce puterea comunista, adversara a oricarei activitati private generatoare de bunastare, nu putea suporta.

In 1946 a fost arestat, condamnat si inchis la Sighet si Aiud. A executat o pedeapsa de un an si jumatate, apoi a fost eliberat. Interesant este ca batranul Rada sustine ca in perioada detentiei ar fi fost coleg de celula cu Iuliu Maniu, parintele spiritual al taranistilor de azi.

Despre acesta isi aminteste ca, desi era supus unui regim mai dur decat ceilalti detinuti, nu se plangea niciodata de nimic, ba chiar ii mai si incuraja pe ceilalti. Si nu numai ca era respectat de ei, ci si iubit. Drept dovada faptul ca acestia i-au nascocit un cantec, pe care batranul Rada si-l mai aminteste si-l fredoneaza cu amara aducere aminte.

@N_