La Spitalul de Copii, mai multi copii sint insotiti nu de mame, ci de tati. Sint niste oameni extraordinari, de admirat“, spune sefa Clinicii de Oncologie Isi asaza cu blindete copilul pe pat si se pregateste sa-i schimbe scutecul. Are miinile mari, crapate si batucite de munca, insa gesturile lui sint delicate cu piciorusele mici si roz ale copilului. Este atent cu minuta stinga, pe care micutul are instalat un cateter pentru perfuzii. „Daca nu-ti place sa cresti copii, mai bine nu-i faci”, spune tata Ciobanu, asa cum il striga de mai bine de o luna cadrele medicale. Ca el mai este tata Munteanu, tata Stoian, tata Puscasu etc. Toti sint barbati internati cu copiii lor bolnavi la Clinica de Oncologie a Spitalului de Copii, avind cancere maligne sau benigne. Unii stau si cite o luna sau doua in spital, in vreme ce gospodariile lor sint conduse de neveste. „Sint niste oameni extraordinari, de admirat, care se ocupa de copii ca niste mame adevarate. Au inteles boala copilului si pun umarul sa o invinga”, explica conf.dr. Ingrid Miron, sefa Clinicii de Oncologie. „Imi este drag sa cresc copii” Sint tot timpul cu ochii pe copii ca niste closti. Ii mingiie grijuliu cind apar durerile, ii leagana sa-i adoarma, ii hranesc incet si cu rabdare si se joaca cu ei ca sa le mai abata atentia de la boala. Celelalte femei din salon, si ele cu copii bolnavi, ii privesc cu admiratie si zimbesc binevoitoare. „Acum sint mai mult mama decit tata, ca le fac pe toate cele despre care cei mai multi dintre barbati spun ca doar femeia trebuie sa le indeplineasca in casa”, imi spune tata Ciobanu zimbind. Patul de spital care-i gazduieste pe tata si fiu de mai bine de o luna este curat luna si plin de jucarii. Pe noptiera, sticlele cu sucuri si alte lucruri stau aranjate frumos, semn ca barbatul este ingrijit si gospodar. De altfel, imi povesteste ca are casa mare si frumoasa in Vrancea, de und