In satele hutule din Bucovina, magia face parte din viata de zi cu zi. Mai ales "facerile" de dragoste sunt mostenite si transmise odata cu zestrea.
In noaptea de Sf. Andrei
Aproape in fiecare zi, batrana Sidonia se gandeste la Paltinu, catunul luminos al primei si ultimei sale iubiri. Paltinu, sat bucovinean hutulesc, risipit pe coamele muntilor, tinut salbatic pe inaltimi in care basmele sunt inca vii, unde pana nu demult, solomonarii, descantatoarele si mumele padurii umblau nestingheriti printre oameni, unde fiecarei fete ii era "harazit din cer" un singur om pe care sa-l gaseasca si sa-l iubeasca pana la moarte...
Isi aminteste casa copilariei. Chipul ei blond, cu zulufi pe frunte, vazut pentru prima oara intr-o oglinda. Primele zvonuri despre flacaii care-i dadeau tarcoale pe la ulucii gardurilor... Dar mai cu seama noaptea aceea de demult, in care l-a visat "clar, in carne si oase", pe cel ce avea sa fie marea iubire a vietii sale. Noaptea magica de Sfantul Andrei, in care toate fecioarele din satele ascunse in munti ieseau dezbracate din case, pentru a savarsi "vraja ursitului". Acum pare doar o superstitie, un joc, un descantec copilaresc si pagan, dar Sidonia sustine ca nu este. Ei i s-a intamplat. Asemeni ei, si altor femei-copile din satul acela "aparte", ascuns sub obcinile Feredeului. De fata o chema Vereha. Sidonia Vereha. Avea 16 ani, cand a iesit tematoare din casa, in miezul noptii de Sfantul Andrei, si stelele-i pareau mai mari si mai limpezi decat oricand. N-a marturisit atunci taina asta decat fratiorului ei, Gheorghita, mai mic cu sapte ani, alaturi de care dormea lipita strans, sus, pe "vatruta" calda din odaia cea mare. I-a pus o palma pe gura, soptindu-i sa nu mai zica nimanui, niciodata. Apoi a iesit. S-a strecurat pe langa patul tatalui lor ostenit si a iesit in bezna rece a ograzii. Singura, cu parul despletit s
