Ultimele zile au demonstrat importanta monedei americane pentru economia mondiala. In acest moment, circa doua treimi din rezervele bancilor centrale sunt gestionate in dolari, ceea ce face ca cererea de bonuri de tezaur americane sa fie foarte ridicata, echilibrandu-se astfel uriasele deficite bugetare ale SUA.
In aceste conditii, saptamana trecuta, cand conflictul militar din Orientul Mijlociu dadea semne ca se va transforma in razboi, investitorii au inceput sa cumpere dolari, provocand o depreciere a monedei europene. Putem spune ca in acest moment se investeste in Pax Americana. La aceasta se adauga opiniile privind cresterea dobanzilor americane, datorita efectului creat de pretul petrolului, care va conduce la majorarea inflatiei.
Aceasta evolutie are loc pe fondul adancirii disfunctionalitatilor in economia americana, saptamana trecuta euro coborand de la 1,2817, la inceputul ei la 1,2628 dolari, vineri seara.
Paritatea ar putea inregistra o inversare de trend, daca avem in vedere comentariile recente ale presedintelui Bancii Centrale Europene, Jean-Claude Trichet, care semnala posibilitatea unei majorari iminente a dobanzilor la intalnirea BCE din 3 august, de la 2,75, valoare stabilita luna trecuta, la 3%.
Paritatea dintre moneda europeana si cea nipona a inregistrat fluctuatii destul de mari, cuprinse intre 145,20 si 147,20 yeni, chiar daca Banca Japoniei a decis saptamana trecuta sa majoreze rata dobanzii, de la aproape zero, la 0,25%. Aprecierea monedei unice este consecinta faptului ca pietele anticipau aceasta masura, ceea ce a redus impactul ei.
Ultimele zile au demonstrat importanta monedei americane pentru economia mondiala. In acest moment, circa doua treimi din rezervele bancilor centrale sunt gestionate in dolari, ceea ce face ca cererea de bonuri de tezaur americane sa fie foarte ridicata, echilibrandu-se astfel uri