Retetele fericirii

Sunetele lumii se incadreaza intr-o gama de sapte note. Culorile, tot intr-un spectru de sapte. Numai mirosurile nu pot fi descrise decat intre doua polaritati: ca fiind placute sau neplacute. Cele placute, aromele, parfumurile, sunt de neinteles si de nedescris, daca nu le asociem cu ceva concret din jurul nostru, cum ar fi o floare sau un copac. Zicem ca simtim parfum de iasomie, de liliac, de trandafiri, de garoafe, de busuioc. Mirosurile sunt legate strict de lumea concreta in care traim si, mai ales, de florile din gradina. Or, cea mai frumoasa dintre toate este gradina raiului. Dupa modelul ei, imaginat ori visat, mumele noastre, bunelele, isi incropeau gradinuta de flori, fie in fata casei, langa tarnat, daca aveau spatiu, fie "in sapa casei" (latura) dinspre ulita. Uneori in ambele parti.

Gradina raiului

Florile sunt etalonul frumusetii si bucuriei. O casa fara gradinita de flori pare pustie si-ti provoaca o mila imensa. Stii, dintr-o data, ca acolo, inauntrul ei, locuiesc oameni nefericiti, bolnavi, si poate nu chiar buni la suflet; oameni care n-au visat niciodata gradina raiului si nici nu cred in existenta ei. Gradinuta de flori este foarte importanta, pentru ca ii bucura si pe vii, si pe cei morti, si pe sfintii din icoane, si crucea Mantuitorului, si usile sfintelor biserici din Maramures, care sunt impodobite, duminica de duminica, in culorile anotimpurilor. De usile bisericilor se ocupa batranele cele mai evlavioase, si greu ai putea afla care anume dintre ele le-a imbracat in flori. Drept aceea, nici nu se pune o asemenea intrebare.

Biserica zambitoare

Intr-o vara, la Rozavlea, am vazut ceva care ar misca si o inima de piatra. Biserica veche fiind aproape parasita, nimeni nu mai merge duminica sa-i orneze usa cu flori. Tot satul merge la biserica noua, impunatoare, din centru.