Pe ritmurile hiturilor interpretate de Shakira, sute de politisti si jandarmi timisoreni vor veghea luni zona stadionului Dan Paltinisanu si, implicit, miile de fani care vor lua parte la unul dintre cele mai mari concerte organizate in ultima vreme la Timisoara.
Aproximativ 300 de jandarmi vor alcatui filtre prin care trebuie sa treaca toti cei care vor sa participe la concert. “Noi nu verificam biletele, exista alte persoane angajate special pentru asta. Noi facem un control corporal sumar. Nu va fi permis accesul cu sticle de plastic sau carton si nici cu umbrele sau alte obiecte contondente. De asemenea, persoanele care au consumat alcool, nu vor avea acces in incinta stadionului. Avem de asemenea, mai multe echipaje de rezerva, in caz ca e nevoie”, ne-a declarat Paul Ciobanasu, purtatorul de cuvant al Inspectoratului Judetean de Jandarmi Timis.
Toti agentii de politie rutiera vor fi in teren, pentru a nu se crea ambuteiaje in zona stadionului. “Vom avea echipaje de la Rutiera si la toate intrarile in judet, deoarece preconizam ca multi oameni vin si din alte zone. De asemenea scoatem in strada echipaje de ordine publica, politistii de la Sectia 2, precum si pe cei de la furturi din auto”, ne-a declarat comisarul-sef Cristinn Lapadat, seful Politiei Timis.
Mascatii de la D.P.I.R. vor fi si ei in zona, cei mai multi infiltrandu-se printre spectatori in diverse zone ale stadionului.
Politistii de frontiera sunt si ei la datorie asteptandu-se la o crestere a fluxului de calatori maghiari, austrieci si germani pe la Punctul de Trecere a Frontierei de la Cenad. “Sensul de intrare in tara se va suplimenta cu doua benzi daca este nevoie”, spune comisarul Viorel Alexe, purtatorul de cuvant al Directiei Politiei de Frontiera Timisoara. Pe ritmurile hiturilor interpretate de Shakira, sute de politisti si jandarmi timisoreni vor veghea luni zona stad