Vaduv, cu 9 copii, un taran si-a vesnicit sotia in zidurile unei biserici.
I se spune Orata, intr-o ingemanare apropiata sonor cu numele de alint al Maicii Domnului: Oranta, zisa si Mangaietoarea. E o manastire mica si modesta, un schit cu o bisericuta de lemn si cateva chilii marunte, ce ar incapea usor intr-un stergar inflorat de canepa, ce poarta merindea taranilor plecati de cu noapte la coasa.
In fata bisericii, fara pic de fala, sta mormantul lui Traian Pomohaci, ctitorul manastirii, cel care a ramas la 35 de ani vaduv cu 9 copii si nu si-a gasit linistea, pana nu a cladit ziduri de obste din tot avutul sau, spre pomenirea sotiei si a marii lor iubiri. Pe stalpul crucii, numele ctitorului este insotit de mistica unor cifre sapate adanc in piatra: a trait 90 de ani, a avut 9 copii si a murit in 1990, la putin timp dupa ce Preasfintitul Pimen i-a implinit cea mai fierbinte dorinta a sa - noul botez si tunderea in monahism.
Calugarit pe patul de moarte
Locul e frumos si singuratec. Loc de manastire. Un fir de apa curata de munte trece chiar prin curtea schitului. Biserica de lemn, profilul sau pravoslavnic, are o turla semeata, insotita, precum Cristos de sfintii Evanghelisti, de alte patru turle mai mici. Lemnul si ferestrele inguste, traforate cu minutie, completeaza impresia de simplitate, de senin. In spate, drumul se opreste brusc, neducand nicaieri. Suntem in inima Bucovinei, cu dealuri molcome, acoperite idilic de fanete nesfarsite si palcuri de paduri.
Dincolo de zaplazul gardului de lemn, manastirea se arata ca o curte de gospodar bucovinean - cu anexe si grajduri ingrijite, cu gradina bogata si multa iarba in fata casei. Ca niste mogaldete cernite, maicutele muncesc la intorsul brazdelor de fan. Altele, cu genunchii lipiti de pamant, sadesc rasaduri de varza sau leaga de araci tulpini firave de rosii. Asa cum
