Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reactia de la centru: Nemultumirile trebuiau discutate in interiorul PNL

Publicat in HotNews, luni 17 iulie 2006 · ·

Senatorul PNL, Puiu Hasoti a declarat, imediat dupa prezentarea apelului pentru unitatea PNL, ca ideile prezentate public de cei trei liberali: Mona Musca, Teodor Stolojan si Valeriu Stoica, trebuiau discutate mai intai in interiorul partidului. El si-a exprimat temerea ca cei trei nu doresc un dialog real, ci mai degraba schimbarea actualei conduceri a PNL.

Hasoti a reaminit ca singurul liberal care a fost sanctionat a fost Cristian Boureanu. "In PNL exista o maxima libertate de expresie" - a precizat Hasoti. El a atras atentia ca Delegatia permanenta a partidului este cea care ia toate deciziile importante.

"In acest moment nu se poate vorbi de o scindare atata vreme cat nicio organizatie judeteana nu a contestat decizia Delegatiei permanente", a adaugat Hasoti, care a subliniat ca statutul PNL este respectat cu maxima rigoare.

In opinia lui Hasoti, scaderea in sondale a PNL nu este atat de dramatica pe cat a fost prezentata de cei trei liberi. El a tinut insa sa sublinieze ca recunoaste meritele lui Teodor Stolojan si mai ales capacitatea acestuia de a disciplina PNL.

La randul sau, liderul grupului liberal din Camera Deputatilor, Crin Antonescu a declarat pentru Hotnews ca o solutie la actuala criza din interiorul partidului ar putea fi organizarea unui congres extraordinar.

"Iesirea celor trei va avea cu siguranta ecou in mass media si in interiorul partidului. Sunt de acord ca este nevoie de un dialog in interiroul PNL, iar domnul Tariceanu daca doreste binele partidului trebuie sa poarte acest dialog dar convingerea mea este ca un

congres extraordinar este sigurul care poate respinge o suita de aberatii la care Stolojan, Musca si Tariceanu au contribuit multa vreme. Un congres extraordinar este singurul care poate transa optiunile si orientarile privind PNL", a adaugat Antonescu.

"Prem

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Lovitură de teatru la dezbaterea prezidențială de la Digi24: George Simion a plecat chiar înainte să înceapă emisiunea, după ce i-a dat un buchet de flori Elenei Lasconi. Ce a zis

HotNews acum 2 ore
Președintele AUR George Simion s-a retras din dezbaterea prezidențială organizată de către Digi24 la Palatul Cotroceni, invocând faptul că nu poate gira o asemenea dezbatere în condițiil în care alegerile prezidențiale de anul trecut au fost anulate

Cum au răspuns Crin Antonescu, Nicușor Dan și Elena Lasconi la prima dezbatere prezidențială. Cine a avut cel mai echilibrat discurs?

Gandul acum 30 minute
În primele 30 de minute ale dezbaterii, Rainman, în parteneriat cu Gândul, a evaluat gradul de obiectivitate al candidaților pe o scară de la 1 (subiectivitate maximă) la 10 (obiectivitate maximă), luând în calcul criterii precum utilizarea argument

Rafinăriile de petrol din Spania se închid în urma penei majore de curent

HotNews acum 3 ore
Mai multe rafinării de petrol din Spania, inclusiv cele două fabrici operate de Moeve, al doilea operator ca mărime din peninsula iberică, au fost închise luni după pana majoră de curent care a afectat Spania și Portugalia, informează Reuters. Un pu

Incendiu la un tren marfar care transporta cereale, în Timiș

Press Alert acum 27 minute
Foto: Arhivă Pompierii au fost alertați printr-un apel la 112, luni seara, pentru a interveni la un incendiu care a izbucnit luni la locomotiva unui marfar care transporta aproximativ 800 de tone de cereale. Incidentul s-a produs în comuna timișeană

Ucraina prezintă o contraofertă la armistițiul de trei zile decretat de Putin. „Dacă vrea pace cu adevărat”

HotNews acum o ora
Ucraina a răspuns la armistițiul de trei zile declarat luni de președintele rus Vladimir Putin cu o contraofertă de încetare a focului imediată și pe termen lung, transmit DPA și Agerpres. „Dacă Rusia vrea pace cu adevărat, ea trebuie să oprească fo

Laszlo Dioszegi a spus ce antrenor pune la Sepsi, după plecarea lui Dorinel Munteanu: „Trebuie să rezolvăm”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Laszlo Dioszegi, patronul lui Sepsi, a declarat că va numi un antrenor din cadrul clubului în locul lui

VIDEO Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, în lacrimi după ce moţiunea simplă împotriva sa a fost adoptată de Senat: „E o nedreptate”

HotNews acum 5 ore
Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a declarat luni, după ce moţiunea simplă împotriva sa, depusă de AUR, SOS și POT, a fost adoptată de Senat, că este vorba doar de „matematică parlamentară pură”. „Consider că munca pe care am depus-o este cu

Marius Tucă Show începe marți, 29 aprilie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: HD Hartmann

Cancan acum 40 minute
Invitatul zilei este HD Hartmann, profiler și analist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Crin Antonescu, întrebat dacă Liviu Dragnea ar fi avut dosar, în cazul în care el ar fi fost preşedinte: Nu aş fi generat şi nu voi genera un dosar politic

HotNews acum o ora
Crin Antonescu a susținut la dezbaterea de luni seară de la Digi24 că nu ar putea spune dacă Liviu Dragnea ar fi avut sau nu dosare penale în cazul în care el ar fi fost președinte Întrebat dacă îşi menţine opinia că dosarele lui Liviu Dragnea au fo

Răspunsul lui Nicușor Dan, întrebat dacă îi va mai răspunde lui Matei Păun dacă va ajunge președinte

Mediafax acum 48 minute
În cadrul dezbaterii de luni seara, Nicușor Dan a evitat să dea un răspuns clar inițial, dar a subliniat că opiniile lui Matei Păun nu reprezintă și opiniile sale. „Apreciez tenacitatea, repetiția pe acest subiect. Așa cum am spus, domnul Matei Păun

Vremea

București
acum

12°
lun.

5°/18°
mar.

3°/19°
mie.

9°/22°
joi

13°/24°
Iasi
acum

13°
lun.

4°/19°
mar.

4°/22°
mie.

11°/23°
joi

12°/22°
Constanta
acum

lun.

5°/14°
mar.

3°/15°
mie.

8°/14°
joi

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
lun.

6°/20°
mar.

7°/20°
mie.

10°/21°
joi

11°/20°
Timisoara
acum

16°
lun.

10°/21°
mar.

8°/21°
mie.

10°/23°
joi

12°/23°