"Am venit la examen pentru nimic!", au bombănit, ieri, candidaţii la un post didactic de către comisiile judeţene a fost: "4adiacent10". La concurs s-au înscris peste 59.000 de candidaţi, dar numărul posturilor titularizabile a fost de 13.820. Numărul posturilor vacante netitularizabile este de circa 56.000.
"Unde sunt posturile titularizabile?"
"Unde sunt posturile titularizabile? De ce nu se scot la concurs?", aceasta este dilema celor care s-au prezentat, ieri, la concursul unic de ocupare a posturilor didactice vacante din învăţământul preuniversitar. "Am venit aici pentru nimic: dau concurs de titularizare, dar nu sunt posturi titularizabile. E un nonsens! Am mai dat concursul acesta şi în 2003, am luat 8,60, şi nici atunci nu erau posturi! Deşi sunt acum în concediu de doi ani de zile, pentru creşterea şi îngrijirea copilului, a trebuit să mă prezint, din nou, la concurs, că pot să pierd postul de suplinitor. Dac-am fost la inspectorat să spun că băieţelul n-are încă doi ani şi să cer continuitate, mi-au spus să mă duc acasă şi să pun mâna pe carte! Aşa te tratează un coleg!", îşi spune oful Florentina, 31 de ani, profesor de psihopedagogie specială, "înregimentată" la centrul de examen organizat la Colegiul Naţional de Informatică "Tudor Vianu" din Capitală. La "Vianu" dădeau, ieri, examen candidaţii înscrişi la specializările Biologie şi Psihopedagogie specială, precum şi o parte din învăţători şi educatori. "O să dăm examenele astea până o să murim, o să ne împăieze şi tot o să ne cheme aici!", mai spune Florentina, nemulţumită şi de bibliografia stufoasă, "de 78 de cărţi", în care sunt numai "prostii" pe care nu le poţi preda copiilor la clasă. şi Iulian, 28 de ani, a luat notă mare în 2003, la titularizare. Degeaba însă: posturi, ioc! "Anul trecut am avut o catedră mozaic: mărunţişuri prin toate părţile! De gândit, toată lumea se gân