Ocna Sibiului ar merita sa fie unul dintre cele mai vizitate locuri din tara nu doar pentru apele curative din zona, ci si pentru biserica ctitorita de Mihai Viteazul. Se spune si se crede ca aici s-ar fi inchinat el nu cu mult timp inainte de a fi fost ucis.
Mangaiati de adierea putin cam rece a "brizei de munte", ajungem si noi la Ocna Sibiului. Este tarziu, ora 21:00, dar incercam sa-l intalnim pe parintele Savu Popa. Ii batem in poarta. Cu siguranta suntem primii turisti care nu cu foarte mult inaintea miezului noptii primesc bincuvantata acceptare de a vizita ctitoria lui Mihai Viteazul din Ocna, biserica refacuta mai apoi de Constantin Brancoveanu. Parintele Savu ne este ghid in noapte.
DREPT MULTUMIRE. Dupa batalia de la Selimbar, din 1599, in care domnul nostru il infrange pe Andrei Bathory, desi artileria cardinalului ii era superioara (avea circa 50 de tunuri, iar Mihai Viteazul, 18), voievodul roman este intampinat cu mare entuziasm in toate localitatile sibiene prin care trece in drumul sau spre Alba Iulia. Ajungand la Ocna Sibiului, Mihai Viteazul a facut popas aici, pe dealul din apropierea bisericii pe care avea s-o randuiasca in semn de multumire lui Dumnezeu, ca l-a ajutat sa doboare ostile lui Bathory pe sesul Selimbarului. De la Ocna Sibiului si-a aprovizionat armata cu sarea necesara. Biserica a fost construita din caramida, pe fundatie de piatra.
CEI DOI CTITORI. Sfantul locas cu hramul "Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril" se afla undeva mai sus de centrul Ocnei Sibiului. Este o biserica mica, simpla, care abia se zareste de brazii ce-o strajuiesc de-o parte si de alta. Pictura aflata pe peretii exteriori s-a degradat mult, chiar daca s-au facut in ultima vreme ceva restaurari. In vremuri indepartate, turcii i-au dat foc in timpul trecerii lor prin Transilvania. Pe ruinele ramase acolo, Constantin Brancoveanu a infaptuit inalta