Luni, în jurul orei 21.00, Dispeceratul 112 a fost sesizat despre faptul că în comuna Cuci, sat Petrilaca a avut loc o agresiune, în care au fost implicate mai multe persoane. La faţa locului s-a deplasat echipa operativă de la Poliţia oraşului Luduş. Din primele verificări s-a determinat faptul că P.Iacob, de 48 ani şi fiul acestuia în vârstă de 18 ani au fost agresaţi de un grup de patru bărbaţi. În urma altercaţiei, P. Iacob, a suferit multiple fracturi craniene, fiind în prezent internat în stare de comă la Spitalul Clinic Judeţean Mureş. Fiul său prezintă şi el leziuni la nivelul capului, produse, după primele observaţii, cu un corp dur. Poliţiştii au reuşit să-i identifice pe agresori, dar aceştia au dispărut de la domiciliu, fiind derulate activităţi pentru prinderea lor şi tragerea la răspundere. Cercetările sunt continuate de către lucrătorii Poliţiei oraşului Luduş sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală gravă. (S.S.)
Luni, în jurul orei 21.00, Dispeceratul 112 a fost sesizat despre faptul că în comuna Cuci, sat Petrilaca a avut loc o agresiune, în care au fost implicate mai multe persoane. La faţa locului s-a deplasat echipa operativă de la Poliţia oraşului Luduş. Din primele verificări s-a determinat faptul că P.Iacob, de 48 ani şi fiul acestuia în vârstă de 18 ani au fost agresaţi de un grup de patru bărbaţi. În urma altercaţiei, P. Iacob, a suferit multiple fracturi craniene, fiind în prezent internat în stare de comă la Spitalul Clinic Judeţean Mureş. Fiul său prezintă şi el leziuni la nivelul capului, produse, după primele observaţii, cu un corp dur. Poliţiştii au reuşit să-i identifice pe agresori, dar aceştia au dispărut de la domiciliu, fiind derulate activităţi pentru prinderea lor şi tragerea la răspundere. Cercetările sunt continuate de către lucrătorii Poliţiei oraşului Luduş sub aspectul săvârşirii infracţiunii de