Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tensiuni la Minerul Mehedinti

Publicat in GAZETA de SUD, marți 18 iulie 2006 ·

Fundasul Andrei Dicu, care in urma cu ceva timp era dorit de campiona României, Steaua Bucuresti, este acum motiv de disputa intre doua echipe mehedintene, una din Divizia C, iar alta ce isi cauta loc in penultima liga a scenei fotbalistice. Fotbalistul, care se pare ca ar fi fost luat mai mult „de par“ de catre Mirel Radoi in probe la Steaua, merge din ce in ce mai rau in ceea ce priveste echipele care se bat pentru el. Oficialii clubului Minerul Mehedinti au luat foc la aflarea vestii ca Andrei Dicu ar putea semna zilele acestea un contract cu echipa rivala, Severnav Turnu Severin. Desi fostul component al lotului national de juniori afirma ca i-a expirat contractul cu gruparea de la Valea Copcii pe 1 iunie 2006, motiv pentru care nici nu a evoluat in partida cu „GP“ Craiova, ultima a campionatului trecut, vicepresedintele Minerului, Rafael Norocel Ciorascu, este de alta parere. El spune ca fostul international de juniori mai are contract inca trei ani cu clubul de la Valea Copcii. „Dicu mai are contract cu noi inca trei ani, iar daca nu se va prezenta la lot si va semna cu Severnav, risca o suspendare drastica din partea FRF. Daca tot vrea sa plece, noi nu ne opunem, dar sa se duca la o formatie serioasa, nu la Severnav. Eu nu-l inteleg pe Dicu! Cum poti sa pleci de la o echipa care a luptat pentru promovare si are acelasi obiectiv si pentru sezonul urmator si sa te transferi la o grupare ce a retrogradat in campionatul judetean si probabil va retrograda din nou?“, a declarat Ciorascu. Produs al CS Drobeta Turnu Severin, Andrei Dicu a evoluat in ultimele doua sezoane la gruparea din Valea Copcii, al carei capitan devenise in returul editiei trecute. In vara lui 2005, fundasul dreapta severinean a mai avut o tentativa de a pleca de la gruparea Minerul. Dupa ce s-a antrenat o perioada cu Zimbrul Chisinau, Dicu s-a pregatit la Forban cu echipa a II-a a gruparii Steau

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Noii judecători ai CCR au depus azi jurămintele la Cotroceni. Nicușor Dan a fost prezent la ceremonie

HotNews acum 35 minute
Mihai Busuioc, Csaba Asztalos și Dacian Cosmin Dragoș, noii judecător ai Curții Constituționale, și-au preluat mandatele într-o ceremonia care a avut loc, duminică, la Cotroceni. La eveniment au participat președintele Nicușor Dan și premierul Ilie

Un tânăr a evadat din închisoare în geanta colegului de celulă care a fost eliberat

HotNews acum 2 ore
Serviciul penitenciar francez a declarat sâmbătă că a deschis o anchetă după ce un bărbat a evadat ascunzându-se în geanta colegului său de celulă în timp ce acesta părăsea închisoarea, după ce și-a ispășit pedeapsa. Deținutul de 20 de ani a evadat

Slovacia vrea garanţii din partea UE, până marţi, pentru oprirea aprovizionării cu gaze ruseşti şi susţinerea noului pachet de sancţiuni

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Slovacia urmăreşte să ajungă până marţi la un acord cu Comisia Europeană şi partenerii din UE privind garanţii că nu va avea de suferit din cauza opririi livrărilor de gaze ruseşti şi pentru a putea

Coreea de Nord, aliat necondiționat al Rusiei în războiul din Ucraina. Ce promite Kim Jong Un

HotNews acum o ora
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a declarat diplomaților ruși că țara sa este gata să „sprijine necondiționat” toate acțiunile întreprinse de Moscova pentru a rezolva conflictul din Ucraina, au informat duminică mass-media de stat, în contextul disc

FCSB, doar egal 1-1 cu FC Hermannstadt, în prima etapă a Superligii

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa FC Hermannstat a încheiat la egalitate sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-1, cu echipa campioană, FCSB, în prima etapă a Superligii, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Dictatorul Kim Jong Un îl asigură pe șeful diplomației ruse de sprijinul „necondiţionat” în războiul împotriva Ucrainei

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Liderul nord-coreean, Kim Jong Un, l-a asigurat pe şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov de sprijinul său „necondiţionat” în războiul împotriva Ucrainei, considerând victoria Moscovei „sigură”, a inf

Compania de inteligență artificială a lui Elon Musk şi-a cerut scuze după ce chatbotul Grok l-a lăudat pe Hitler. „Am descoperit cauza”

Adevarul acum o ora
Compania de inteligenţă artificială a lui Elon Musk, xAI, a prezentat scuze după ce chatbotul său Grok a făcut o serie de comentarii antisemite şi laudative la adresa lui Adolf Hitler la începutul acestei săptămâni pe X, scrie The Guardian.

Hamas şi Israelul se acuză reciproc de blocarea negocierilor pentru armistiţiul din Gaza

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Hamas şi Israelul s-au acuzat reciproc sâmbătă de blocarea negocierilor lor indirecte pentru o încetare a focului în Gaza, unde 38 de palestinieni au fost ucişi în lovituri israeliene, potrivit Apără

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 13 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

Ilie Bolojan spune că nu promite „miracole”, după ce a fost ales președinte al PNL. Cine sunt „adversarii” liberalilor în opinia sa

HotNews acum 13 ore
Premierul Ilie Bolojan a transmis un mesaj, sâmbătă seară, după congresul în care a fost ales președinte al PNL, și a spus că „adversarii” liberalilor „sunt promisiunile fără fundament, funcțiile obținute fără responsabilitate, câștigul nemeritat fă

Vremea

București
acum

23°
dum.

19°/36°
lun.

21°/36°
mar.

23°/38°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

20°
dum.

17°/36°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

26°
dum.

20°/31°
lun.

22°/29°
mar.

23°/29°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

14°/31°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

21°
dum.

17°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/33°
mie.

21°/32°