In 23 octombrie 2003, Grigore Lese a obtinut titlul de Doctor in Muzica cu Summa cum Laudae. Este un doctorat de stilistica traditionala, primul de acest gen, care aduce in atentie probleme legate de terminologie, structura, forma, fizionomia glasului si etica interpretarii muzicii traditionale. Acest titlu rasplateste o munca de cercetare inceputa in 1976.

Reporter: Ati afirmat la un moment dat ca noi, oamenii, avem pe pamant doua sanse: credinta si arta. De ce este mai apropiata muzica pe care o interpretati, de credinta sau de arta?

Grigore Lese: Eu sper ca ceea ce prezint in spectacolele mele, fie de muzica de ritual („Obarsii”), fie in contexte moderne cum ar fi „Sarea Pamantului” (spectacol de dans contemporan si muzica genuina) sau chiar in formule avangardiste cum sunt piesele inregistrate cu trupa Sistem si prezentate in deschidere la Depeche Mode, este arta.

In toate aceste spectacole interpretez muzica taraneasca, nemodificand liniile melodice si textele, incercand printr-o interpretare personalizata sa pun in valoare rafinamentul acestora, iar prin voce sa recreez imaginea satului de odinioara, a spatiului generator. Cantecele mele il invoca pe Dumnezeu cu smerenie si incredere.

La inceput, in comunitatile inchise, muzica era puternic ritualizata, functionala. Intotdeauna am incercat sa transmit acest filon puternic spiritualizat. Spre exemplu, melosul horilor in grumaz, nelipsite din nici un spectacol, este asemanator cu cel al cantarilor psalmodiate.

Rep.: Ati spus ca daca n-ar canta, omul ar muri. De unde vine aceasta nevoie?

G.L.: Asa cum am mai spus, horitul este o rabufnire si totodata o terapie a sufletului pe care taranul si-o aplica singur. Asa se explica faptul ca textele sunt lungi, repetitive, ele nu stau sub tirania sf