La fel precum fostul ministru de Externe, Adrian Severin, care într-un interviu a pomenit, în treacăt, despre cei doi sau trei politicieni şi doi sau trei ziarişti care fuseseră racolaţi de servicii de informaţii străine încă dinainte de ‘89 şi care şi-ar fi continuat misiunea şi în perioada democratică, un domn pe nume Stejărel Olaru vine şi el cu o listă secretă din care ar rezulta că nu mai puţin de vreo şapte jurnalişti de frunte, formatori de opinie democratică, s-ar fi aflat în solda fostei Securităţi. De unde ştie tânărul domn Olaru chestia asta? A aflat-o chiar el, frunzărind dosarele de la CNSAS.

Are, deci, şi dânsul o listă. Dar, dacă pe Severin acea listă l-a costat până la urmă funcţia, nu acelaşi lucru se va întâmpla cu dl Olariu, chiar dacă demersul său contravine flagrant atât funcţiei pe care o deţine - aceea de consilier al primului-ministru Tăriceanu, dacă nu mă înşel - cât şi regulilor care ar fi trebuit să le urmeze în calitatea de colaborator al CNSAS, fiindu-i interzis prin lege să dea relaţii în legătură cu datele în posesia cărora a intrat în această calitate.

Dar CNSAS-ul a cam ajuns în postura de sat fără câini, nimic fiind mai simplu decât să se deconspire, fără autorizaţie, datele din arhive. Au făcut-o fără nici o jenă funcţionarii care au alcătuit lista de informatori pe care ar fi figurat şi premierul Tăriceanu, listă pe care au vrut - şi chiar au reuşit parţial - să i-o pună în cârca lui Corneliu Turianu, cel ales preşedinte fără voie de la stăpânire. Şi pentru care acelaşi Stejărel Olaru (apariţia sa pe lista consilierilor nu este cumva, tocmai o recompensă?) a sesizat Parchetul în legătură cu presupusa afirmaţie a lui Corneliu Turianu, substituindu-se celui care, de drept ar fi trebuit să facă o astfel de sesizare dacă s-ar fi simţit lezat. Să revenim însă la oile noastre. La Stejărelul nostru, adică. Ideea cu jurnaliştii