Tratatul de la Amsterdam recunoaşte într-o măsură mult mai mare politica privind protecţia consumatorului ca politică de sine stătătoare. Articolul 153 (129a) constituie acum baza legală pentru instaurarea unui set complet şi divers de acţiuni la nivel european. El stipulează: "Comunitatea va contribui la protejarea sănătăţii, siguranţei şi a intereselor economice ale consumatorilor ca şi la promovarea dreptului acestora de a fi informaţi, educaţi şi de a se organiza în scopul apărării propriilor interese." Potrivit acestui articol, interesele consumatorului trebuie sa fie mai bine reflectate de celelalte politici ale UE.
Articolul 95 (100a) §3 subliniază rolul dovezilor ştiinţifice, atât la nivelul UE cât şi la nivel naţional, în vederea evaluării propunerilor privind măsurile de protecţie a sănătăţii, securităţii şi mediului precum şi pentru protecţia consumatorului.
Articolul 153 întăreşte prevederile limitate ale Articolului 95 şi extinde sfera de cuprindere – dincolo de problemele pieţei unice – pentru a include accesul la bunuri şi servicii precum şi la actul de justiţie, calitatea serviciilor publice, aspecte privind nutriţia, alimentaţia, locuinţele şi sănătatea. Articolul 153 stipulează, de asemenea, că măsurile adoptate nu pot împiedica nici un Stat Membru să menţină sau să introducă măsuri mult mai drastice – atâta timp cât acestea sunt compatibile cu Tratatul.
Obiective
Uniunea Europeană recunoaşte un număr de cinci drepturi de bază ale consumatorului, acceptate la nivel international:
-dreptul la protecţia sănătăţii şi securităţii;
-dreptul la protejarea intereselor financiare;
-dreptul la protejarea intereselor legale;
-dreptul la reprezentare şi participare;
-dreptul la informaţie şi educaţie.
Aplicarea în practică a acestor drepturi teoretice are în vedere, două domenii.
1.Informar
