Ana Vultur este una dintre femeile care au trecut prin multe în cei 80 de ani pe care îi împlineşte astăzi. Alături de cele trei fete pe care le are, Ana a trecut peste pierderea prematură a soţului ei, Teodor, luând rolul de mama şi tată în acelaşi timp pentru fetele ei. Ajutată de la distanţă de cei trei fraţi, Ana nu şi-a pierdut credinţa şi la cei 80 de ani ai săi merge la biserică în fiecare duminică. Dragostea cu care o înconjoară familia, mai ales cea a nepoţilor a ajutat-o să treacă peste boala de inimă de care suferă de mai bine de 40 de ani. "Mama Nică" aşa cum este alintată de nepoţi, îşi aminteşte cu plăcere de verile "în care veneau toţi cei şase nepoţi la mine, îi iubesc şi îi îngrijesc aşa cum ştiu eu mai bine, pentru mine ei sunt lumina ochilor mei".
Mama Nică oferă o lecţie de viaţă celor care ştiu ce înseamnă să îţi creşti copiii fără tată, de la vârste fragede. Este omul care nu s-a lăsat copleşit de durerile şi necazurile vieţii, a rămas mereu cu fruntea sus şi a luptat pentru familia sa, fiind un adevărat stâlp al casei. Puternică din fire, Ana nu se lasă "şi acum am grijă de grădină, mă ajută toţi, dar nu pot să nu fac nimic". Cea mai mare bucurie pentru ea este atunci când vine întreaga familie să o viziteze. "Cuibul meu", aşa cum îşi numeşte casa, rămâne pustiu pe timpul iernii, când mama Nică este adusă la oraş "nu mă lasă să stau iarna singură, să nu-mi fie frig şi urât". Atunci când vine frigul şi familia vine în vizită "mă ceartă că e frig în casă", dar mama Nică are întotdeauna un răspuns pregătit "mai-nainte am stins focul", chiar dacă în casă e rece. Azi, cu prilejul zilei onomastice, mama Nică va fi înconjurată de toată familia, pe care o aşteaptă cu renumitele scoruşi pe care le face.
Alexandra PAŞCA
Ana Vultur este una dintre femeile care au trecut prin multe în cei 80 de ani pe care îi împlineşte astăzi. Alături