CRONICA DE RESTAURANT Prin anii â50, o data cu construirea Stadionului 23 August din Bucuresti, aparea pe malul lacului un restaurant pentru reprezentantii clasei muncitoare. Rod al imaginatiei eretice a unui nomenclaturist comunist, care mancase la Acapulco intr-o calatorie prin lumea capitalista (si "decadenta"), localul a avut o vreme circuit inchis. Apoi, din deceniul al VII-lea, Riviera a decazut putin cate putin. Recent, restaurantul cu terasa a suferit un lifting: decoratie noua, vesela de import, atitudine de cinci stele si meniuri profesioniste semnate Marin Aniteiâ¦
Sa detaliem: o sambata de iulie, caldura mare, lac, nunta fitoasa - cu greu un loc liber printre fericiti. Meniul meu incepe cu paine prajita si unt din partea casei. Sar acest pas si comand o salata Caprese cu mozzarella, rosii, ulei de masline si busuioc. Busuiocul ar fi o chestie nemaipomenita, proaspat, altfel combinatiile de vara cad in desuetudine. Din podul cu fan plonjez in farfuria cu supa de ceapa. Supa care ori e totul, ori nimic. Felul cum se prajesc "suvitele" de ceapa, calitatea untului, timpul de fierbere ori cel de "gratinare" a crutoanelor cu branza sunt mici secrete traditionale care dau in final nota mancarii. Supa merita intr-adevar nota Nadiei Comaneci, in schimb, muschiul de porc Riviera trece mai greu baremul, in ciuda aspectului artistic ingrijit. Sucul de rosii prea sarat (la fel, "plicul" confectionat dintr-o omleta cu verdeata, care invelea bucatile de carne), mi-a amintit recomandarea nutritionistilor sa bem in sezon doi litri de apa zilnic.
Apa si un pahar de Traminer m-au trecut la felul urmator, salaul imperial - gatit dupa o idee demna pentru un concurs gastronomic international. Il fotografiez pentru amintire si asa, din aproape in aproape, cu o cafeluta turceasca si o inghetata cu fructe de padure, numita, nu stiu de ce, "Riviera", ma declar, in f
