Tristi, cu fetele acoperite de mizerie, cinci copii din Chiscani traiesc din mila localnicilor. Ceea ce ii deosebeste pe acestia de alti copii este faptul ca au avut nesansa sa se nasca intr-o familie de alcoolici.
Mama, care a fost internata la Psihiatrie cu diagnosticul "encefalopatie alcoolica" si "toxica a membrelor inferioare", a ajuns, la numai 42 de ani, o adevarata epava, fiind dependenta de cei din jurul sau. Copiii, care au virstele cuprinse intre 4 si 15 ani, sint cei care le ingrijesc atit pe ea, cit si pe bunica paterna (72 ani).
Cei sapte membri ai familiei traiesc inghesuiti intr-un antreu si o camaruta, ce stau sa se prabuseasca.
"Datorita faptului ca au o situatie precara, dezvoltam un proiect cu finantare externa, pentru constructii de locuinte, destinate celor marginalizati", a declarat primarul comunei Chiscani, Ion Craciun.
Acesta a adaugat ca, desi familia Cismaru primeste ajutorul social, Constantin (46 ani), care este apt de munca, nu "poate" presta cele 72 de ore de munca in folosul comunitatii, acesta fiind un prieten fidel al lui Bachus.
Surse din cadrul primariei Chiscani ne-au relatat ca satenii au ajutat intotdeauna aceasta familie, de mila copiilor. Cum, insa, alimentele primite nu erau lichide, barbatul prefera sa le vinda, pentru a-si putea cumpara bautura. Hainele primite de la sateni sau de la fundatii, cum nu se puteau spala singure, cind ajungeau la cota maxima de mizerie, erau tocmai bune de pus pe foc.
"Toti adultii din familie au probleme cu bautura si nu le place munca. Spre exemplu, desi i-am oferit loc de munca, prefera sa stea acasa si sa primeasca ajutorul social", a concluzionat primarul Craciun.
Desi primaria este ingrijorata de starea copiilor, care sint total neingrijiti, barbatului se pare ca nu ii pasa prea mult de soarta lor. De altfel, el