Marele spectacol al fotbalului s-a terminat, Shakira a plecat, aşa că românul redevine spectatorul fidel al confruntării cotidiene dintre sloganul electoral al puterii şi realitatea românească. Deşi sună bine, înclin să cred că adoptarea sloganului de către echipa electorală a preşedintelui a fost cam pripită.

În primul rând, pentru că nu e treaba constituţională a preşedintelui să înalţe sau să coboare nivelul de trai. E treaba celor pe care-i mandatează să administreze treburile curente, preşedintele având doar sarcina să vegheze ca aceştia să lucreze întru îndeplinirea celor promise.

În al doilea rând, pentru că dacă se gândea cu seriozitate la ceea ce înseamnă câştigarea alegerilor, nu putea să facă abstracţie de perioada grea ce avea să urmeze, în contextul aderării europene, a definitivării ultimelor chestiuni legate de îndeplinirea condiţiilor obligatorii.

Moldova din suflet şi realitatea din buzunare…

Nu putea să facă abstracţie nici de experienţa celorlalţi candidaţi care avertizau că această etapă este, în mod necesar, însoţită de restrictii, restructurări, de ajustări nu odată dureroase. Toate acestea în scopul unei corecte alinieri la startul pentru noua etapă de existenţă a românului: cea comunitară.

Făcând promisiunea unei vieţi mai bune, fară a avertiza asupra restricţiilor ce se vor manifesta pe drumul spre viitoarea bunăstare, preşedintele şi-a asumat un risc major.Acela de a i se voala imaginea publică, de a apărea că nu-şi îndeplineşte o promisiune, tocmai aceea care a cântărit cel mai greu în balanţa alegerii.Cu siguranţă, reacţiile populare la valurile de scumpiri , urmate sistematic de altele si altele pâna la caderea în obişnuinţă, nu vor fi dintre cele mai plăcute. Cu atât mai mult cu cât opoziţia politică nu pierde nici ea prilejul de a specula această conjunctură. Una inevitabilă şi în cazul în care ar